Anunţ

Am fost casatorita timp de aproape 15 ani si am doi copii frumosi. Acum trei ani, sotul meu m-a parasit pentru amanta. Nu mi-am imaginat niciodata ca, intr-o zi, si eu voi fi una din acele femei care se vor desparti de omul cu care au fost toata viata si caruia i-au jurat credinta pe veci. Si el mi-a jurat credinta, insa iubirea lui s-a dus. Si de amanta stiam, nu mi-a fost foarte greu sa imi dau seama, dar tot la mine se intorcea. Nici nu credeam ca el va avea curajul sa ne paraseasca. Atunci cand a reusit sa isi ia inima in dinti si sa imi spuna, am incercat sa imi pastrez calmul, sa fiu cat mai rationala si sa il inteleg. Am vorbit despre noi, despre cum o sa le spunem copiilor fara sa ii afecteze, despre cum o sa ii viziteze, cum impartim bunurile…. Atunci cand pornesti la drum cu cineva, nu iti pui niciodata problema ca intr-o zi vei ajunge sa imparti ce ai adunat de-a lungul timpului. Altfel nu te-ai chinui niciodata sa treci obstacolele. Dar asta e. Socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din piata.

Am crescut cu credinta in Dumnezeu stiind ca el are grija de noi si ca totul se intampla cu un motiv. Poate ca el nu este cel sortit mie. Nici nu pot sa spun ca imi pare rau. Nu imi pare rau pentru ca am avut o viata frumoasa impreuna. Mereu s-a purtat frumos cu mine, m-a respectat, m-a iubit, m-a inteles, m-a sustinut, el mi-a fost cel mai bun prieten, el s-a sacrificat pentru mine; este barbatul pe care orice femeie si l-ar dori, tocmai de aceea nici nu ma mir ca amanta lui a tras cu dinti de el. Probabil si eu as fi facut acelasi lucru in locul ei. Nu imi pare rau, desi nici bine nu imi este. Am avut increderea ca o sa trec si peste asta. A trebuit. Pentru ingerasii mei. Zambetul lor m-a vindecat. Cum as fi putut sa il urasc cand el mi-a dat aceste doua bucurii? Nu as putea si nici nu ar fi corect. Nu pot sa sterg cu buretele tot ce a fost bun si frumos si sa ridic un zid de ura pentru ca el a ales sa mearga pe alt drum. Poate si eu am gresit, poate si el a gresit…. Timpul le va rezolva pe toate.

Nu am putut sa vad acest pas decat ca unul spre inainte. Ca un sut in fund care m-a facut sa progresez. Daca pana atunci siteam ca nu am timp nici sa respir, am invatat usor, usor sa imi gestionez mai bine timpul, sa am grija de copii, dar si de mine.. Sa fii o mama singura nu este un lucru usor, dar parintii mei m-au ajutat foarte mult. Si fostul meu sotul meu mi-a promis ca nu va lipsi din viata lor, si s-a tinut de promisiune. Pas cu pas, pas cu pas. Rabdare.

Inainte sa ma casatoresc cu el, visam sa am un restaurant. Mic si cochet. Nu am renuntat niciodata sa sper la el, dar a trebuit sa pun gandul asta de-o parte pentru ca ne-am cumparat o casa, am investit in ea, s-a nascut primul copil, apoi si al doilea, nu am avut niciodata bani care sa ne dea afara din casa dar mereu am avut grija sa avem micile noastre economii. Parca nu am avut un moment potrivit pentru a face acest lucru. Dupa ce ne-am despartit, pentru a nu ma afunda in cotidian si a nu imi plange de mila, pentru a nu ma gandi la el, mi-am deschis propria afacere. Am dat viata restaurantului meu. Am reusit sa obtin un imprumut de la banca, am cautat un local dragut si am inceput transformarea. Am inceput sa lucrez cu oameni incredibili, seriosi, care s-au implicat aproape la fel de mult ca si mine. Impreuna am reusit sa dam viata unui loc pe care eu si copiii mei il numim a doua casa. Micutii mei iubesc acest loc si sunt foarte mandri de mine. De ziua lor am sarbatorit impreuna cu colegii si prietenii lor de joaca aici. Desi am trecut printr-o schimbare majora, copiii mei sunt fericiti. Zambesc, sunt linistiti, iubitori, increzatori… Asta ma face sa cred ca despartirea si deciziile pe care le-am luat amandoi au fost bune, au fost sanatoase pentru copiii nostri.

Inca nu mi-am refacut viata sentimentala. Imi este foarte greu sa ma imaginez cu un alt barbat decat cu el, insa imi doresc sa fiu din nou fericita alaturi de un barbat bun si iubitor. Simt ca rana mi s-a inchis si ca as putea sa fac acest pas. Convinsa de prietenele mele am inceput sa imi acord o atentie mai mare, am inceput sa ma rasfat din cand in cand, sa accept ca in viata trebuie sa fac si lucruri care imi aduc si mie fericirea si starea de bine. Am redescoperit sportul iar acum merg regulat la sala. In sezonul cald ies la alergat, cu bicicleta sau la inot. Am doi parteneri de incredere: copiii mei. Am invatat impreuna ce inseamna sa faci miscare si cat de bine poate sa fie. Am reusit sa dau jos kilogramele pe care parca niciodata nu am avut timp sa le dau, si acum ma simt mai bine. Rochiile stau mai bine pe mine. Prietenele mele ma numesc o mama frumoasa. Si copiii mei la fel. E normal ca ele si ei sa spuna asta despre mine pentru ca ma iubesc asa cum sunt si isi doresc sa ma vada cu zambetul pe buze. Nu mi-am dat seama ca toate aceste schimbari m-au influentat atat de mult in bine pana cand, intr-o zi, fostul meu sot a venit sa ia copiii la el. Nu ne mai vazusem de foarte mult, eu de obicei fiind plecata atunci cand venea dupa copii. Am vazut schimbarea mea in ochii lui. Se uita la mine la fel cum se uita la inceput, cu aceeasi admiratie si dorinta ascunsa. Mi-a spus ca sunt frumoasa. Am inteles atunci parca tot ce nu reusisem pana in acel moment. Mi-am dat seama ca am iesit dintr-o situatie dificila si ca am reusit sa ma ridic. Am reusit sa fac dintr-o poveste de iubire cu un final amar o noua aventura plina de dragoste pentru copiii mei, pasiune pentru ceea ce fac si mai multa incredere in mine. Si el vedea toate aceste lucruri.

Sunt increzatoare si optimista in ceea ce priveste viitorul. Orice obstacole ni se arata pe drum sunt de fapt niste semne ca ar trebui sa alegem alta cale, alta solutie. Poate pana atunci nu eram pe calea destinata noua. Chiar cred ca nimic nu este intamplator si ca, undeva acolo sus, cineva are grija de noi.

Anunţ