Anunţ

Cand eram copil, mama ne servea cu biscuiti la fiecare masa. Ii placea foarte mult sa pregateasca aceasta reteta, spunea ea ca o linisteste. Imi amintesc de o noapte in special, cand ea ne-a pregatit cina dupa o zi lunga si foarte grea la locul de munca.

In acea seara, cu mult timp in urma, ea s-a apucat de gatit. A stat ceva timp in bucatarie, iar in momentul in care tata a venit si el acasa de la munca, mama ne-a zis ca ne putem aseza la masa. Ea ne-a servit cu cateva oua la tigaie, carnati si biscuiti extrem de arsi. Imi amintesc ca asteptam cu nerabdare sa vad daca cineva spune ceva.

Cu toate acestea, tata a luat cativa biscuiti, i-a zambit mamei si apoi si-a intors privirea catre mine pentru a ma intreba cum a fost la scoala. Nu-mi amintesc despre ce am mai vorbit, insa stiu ca punea unt si gem de fiecare data cand musca din biscuite.

Cand m-am ridicat de la masa, imi amintesc cum am auzit-o pe mama spunandu-i tatalui meu ca ii pare rau pentru ca a ars biscuitii. Si nu voi uita niciodata ce a spus tata:

Draga mea, imi plac biscuitii crocanti. Mie imi pare rau ca nu am fost acasa pentru a te ajuta.

Mai tarziu, in acea noapte, tata a venit la mine in camera pentru a imi spune noapte buna. Curios, l-am intrebat daca ii plac biscuitii arsi. M-a luat in brate si mi-a spus:

Mama ta a avut o zi foarte grea la munca si este extrem de obosita. Eu nu am fost acasa pentru a o ajuta cu pregatirea cinei. In plus, un biscuite putin ars nu face niciun rau. Fiule, viata este plina de lucruri imperfecte… si de oameni care mai gresesc. Eu nu sunt cel mai bun bucatar si nici mama ta nu este. Ce am invatat de-a lungul anilor este faptul ca trebuie sa acceptam defectele unul altuia.  sursa material: dalesdesigns / www.kudika.ro

Anunţ