Intr-o seara, imediat inainte de ziua in care ar fi trebuit sa nasca, luam cina la un restaurant, cand am primit un telefon de la doctor. Acesta ne-a spus…

Povestea lui Omar Samra, barbatul care in urma cu cativa ani si-a pierdut sotia imediat dupa nasterea fiicei sale.

Barbatul, cunoscut in lumea intreaga ca unul dintre cei mai mari aventurieri, a hotarat sa isi spuna povestea pe pagina de Facebook Humans of New York. Exista cinci postari in care Omar vorbeste despre drama prin care a trecut:

Ea era tanara si sanatoasa si amandoi eram foarte relaxati cu privire la nastere. Chiar am avut o discutie despre o nastere naturala acasa. Apoi, intr-o seara, imediat inainte de ziua in care ar fi trebuit sa nasca, luam cina la un restaurant, cand am primit un telefon de la doctor. Acesta ne-a spus <<Numarul de trombocite al Marwei este foarte scazut. Luati-va un schimb de haine si veniti la spital cat mai repede!>>. Ne-am dus la spital imediat, au pus-o pe pat si au cuplat-o la toate aparatele posibile. Numeni nu parea ingrijorat. Nici macar medicii nu pareau ingrijorati. Dar apoi Marwa mi-a spus <<Daca mi se intampla ceva, sa ai grija de fiica noastra.>> In acel moment am izbucnit in lacrimi. <<Nu spune asta. De ce ai spune una ca asta?>> i-am raspuns.

Nasterea a mers bine. Teela s-a nascut mai devreme, asa ca au luat-o si au pus-o intr-o sticla, sub o lumina albastra. Pentru urmatoarele cateva zile, am facut de mii de ori drumul intre camera Marwei si camera fiicei mele. In cele din urma, Marwa si-a mai revenit; ajunsese sa se simta mai bine si chiar putea sta intr-un scaun cu rotile. Asa ca am dus-o sa o intalneasca pe fiica noastra. Am facut toti trei o fotografie impreuna. Mai tarziu in acea dupa amiaza am fost sa o ajut pe Marwa sa se pregateasca pentru o scanare CT, iar sora ei o ajuta sa isi scoata extensiile de par. Dintr-o data, Marwa s-a ridicat foarte repede si s-a uitat in gol atat de speriata – ca si cum ar fi vazut o fantoma. A cazut spre mine si am luat-o in brate; a inceput sa aiba un atac de apoplexie. Doctorii au venit imediat, m-au dat deoparte, insa am inceput sa ma lupt cu ei, asa ca au luat-o pe Marwa din camera si au dus-o la urgente. Mi-au spus ca va fi bine si ca pot pleca acasa. Nu am vrut sa o las singura, asa ca am dormit in sala de asteptare. La miezul noptii, medicul m-a sunat pe telefon si mi-a spus <<Vino acum!>>. Cand am ajuns, l-am auzit spunand <<Am pierdut-o pentru putin timp. In cazul in care isi va reveni, nu stim cat de mult din ea va veni inapoi.>> Am crezut ca este un vis urat, un cosmar. Ca intr-un film. Stateam drept langa ea si ecranul de langa scotea sunete, monitorizandu-i ritmul cardiac. Dintr-o data s-a oprit. In acel moment l-am auzit pe doctor spunand <<Hai sa mai incercam o data.>>. Apoi a continuat <<Ora decesului.>>. S-a intors catre mine si mi-a spus <<Noi vom pleca. Ia-ti la revedere de la ea.>> Cand m-au lasat singur, m-am simtit ca un nebun. Nu stiam ce sa fac. Am inceput sa fac poze mainilor ei, picioarelor si am taiat cateva fire din parul ei. Cand am iesit din camera m-am simtit gol… Simteam ca nu mai stiu de mine.

Inca mai port verigheta. N-am crezut niciodata ca ma voi casatori. Inainte sa o intalnesc, eram un barbat care nu se gandea la viata de familie; imi placea libertatea. Am avut o perioada scurta de timp impreuna, dar in acest timp, singurul lucru la care m-am gandit a fost cum sa o fac sa zambeasca mereu. Am simtit ca trebuie sa fiu alaturi de ea. A fost un fel de sentiment ciudat, care imi spunea ca in sfarsit sunt acasa, o senzatie de liniste sufleteasca. Am cerut-o de sotie in Amsterdam. Am ajuns acolo inaintea ei si am petrecut intreaga zi plimbandu-ma prin parcuri. Am gasit locul perfect fix inainte de a se intuneca. Asa ca, a doua zi am luat o bicicleta tandem si am facut o plimbare prin tot orasul. Am incheiat plimbarea fix in acel loc pe care il gasisem cu o zi inainte. Si chiar inainte de a o cere de sotie, am vazut o barca ancorata intr-un lac din apropiere, iar pe ea scria O ALTA ZI PERFECTA. Asa ca am gravat aceste cuvinte pe verighetele noastre.

Fiica mea m-a ajutat sa imi dau seama cat de greu poate fi sa lupti cu sistemul. In Egipt, in cazul in care ceva se intampla cu mama, custodia copilului merge la familia mamei si nu la tata. Am ajuns sa fiu atat de obsedat pentru a obtine custodia copilului incat ajunsesem sa fiu bolnav psihic. Imi pierdeam mintea. M-am consumat atat de mult incat nici nu ma mai puteam bucura de timpul pe care il aveam impreuna. Nu am fost niciodata prezent in moment. Mentalitatea mea nu imi era nici mie de ajutor, nici fiicei mele si nici situatiei.

In timp ce anii au trecut, am devenit mult mai simplu. Mi-am petrecut 12 ani visand sa urc pe Everest. A fost tot ce am gandit in acea perioada. In timpul anilor mei de antrenament, mi-am concentrat toate gandurile pentru a reusi asta. Valoarea mea de sine in toti acesti ani depindea de acel moment – cel in care voi ajunge sus. Nu este sanatos sa fii asa, sa ai un singur obiectiv. Si Everestul este un exemplu perfect pentru asta. Vremea se poate schimba in orice moment si, chiar daca ai facut totul bine, poti cadea brusc. Si, daca ai in minte doar scopul final – toti acesti ani, tot efortul depus si toata dezvoltarea personala pe care ai avut-o – toate acestea devin lipsite de valoare daca nu ajungi in varf. ” sursa: www.kudika.ro