La un proces era martoră o bătrânică. Sprijinită în baston, bunicuța se asează emoţionată pe scaun, caută în geantă, îşi scoate o batistă pe care o plimbă dintr-o mână în alta. Procurorul de caz, ca să n-o intimideze, o ia cu blândeţe:
– D-na Ionescu! Mă cunoaşteţi? Vă mai aduceţi aminte de mine? Am locuit pe aceeaşi stradă!
Bunicuţa se uită cu atenţie la el şi zice:
– Da, da! Cum să nu… Te ştiu, sigur că te ştiu, de mic erai un neisprăvit şi un mincinos. Îţi baţi nevasta, … urât din partea ta! … ai copii mari şi nu te laşi de prostii!
În sală rumoare, chicoteli, lumea îşi dă coate…
Stupefiat, procurorul reuşeste totuşi să îngăime ceva:
– Dar pe avocatul apărării îl cunoaşteţi?
– Daaa, îl ştiu şi pe el! Toată viaţa a fost o lepră, joacă cărţi, vorbeşte pe la spate, da, da! Tot oraşul îl ştie că are amante! Una din ele e nevastă-ta! Nu ştiu cum a ajuns avocat!
In sala de judecată, o tăcere penibilă, nicio mişcare, nimeni nu tuşeşte, toţi aşteaptă urmarea.
Judecătorul, palid, transpirat, îi cheamă pe cei doi la bară şi le spune:
– Dacă îndrăzniţi s-o întrebaţi pe babă de mine, …. v-am s p . art