Anunţ

Ne-am strecurat in magazinul micut de la marginea blocului pentru a ne feri de ploaie. Ne-a intampinat o tanara; cu zambetul pe buze, s-a uitat la fiica mea, apoi la mine si ne-a spus: “Buna ziua. Astazi avem oferta Tot ce incape intr-o punga.”

“Ce inseamna asta?” – am intrebat curioasa.

“Luati o punga si puneti in ea tot ce vreti. Pretul tuturor produselor va fi de 5 lei. Cea mai buna afacere din oras.” – a raspuns fata incercand sa isi vanda produsele.

“Bine, suna grozav.” – am spus eu, in ciuda faptului ca nu planificasem sa cumpar ceva anume.

Mi-am luat de mana fetita de sase anisori si am inceput sa ne plimbam. Dintr-o data, ea mi-a dat drumul la mana si, usor schiopatand, a fugit catre sectiunea de pantofi. Am urmat-o zambind. Ea a intins mana catre o pereche de pantofi negri, cu o catarama argintie si bulinute rosii.

“Cumperi?” – m-a intrebat.

“Oh, scumpo, sunt pantofi de dans. Tu nu iei lectii de dans.”

Ea: “Mami, cumperi?”

Eu: “Hai sa ii incalti sa vedem cum iti vin.”

S-a asezat imediat pe podea si a pus in picioare pantofii noi. Se potriveau de minune. In momentul in care s-a ridicat a auzit un clic. A mai facut un pas. Clic, clic. Si-a dat seama ca pantofii scot acest sunet si a inceput sa alerge in jurul meu. Clic, clic, clic, clic.

“Mami, cumperi?” – in ochii ei am vazut speranta.

Nu am putut spune “Nu.” Am rugat-o sa ii puna in punga. Luandu-ma de mana, ne-am indreptat catre casa pentru a plati produsele.

In momentul in care am iesit din magazin, Soarele era deja pe cer. Am ajuns la masina, si am pus micuta mea in scoica, iar punga langa ea. A intins mainile, cautand nerabdatoare comoara ei… pantofii, desigur.

“Vreau, vreau…” – mi-a spus. Era o rugaminte si imediat am ajutat-o sa se incalte cu ei.

Urmatoarea oprire a fost un supermarket, trebuia sa facem cateva cumparaturi pentru casa. Cu pantofii ei de step urma sa fie distractiv.

Clic, clic, clic.. se auzea prin tot magazinul. Simteam privirile dezaprobatoare ale oamenilor pe care care treceam. Nu intelegeau ce este in capul meu. Eu imi tineam capul sus, eram mandra de fiica mea.

Clic, clic, clic… era muzica pentru urechile mele.

“Scuza-ma, draga. Ea este fiica ta?” – ma opreseste o batranica mofturoasa.

“Da, nu-i asa ca este minunata?” – spun eu zambind.

“Minunata? Draga mea, acesta nu este un loc in care sa poarte acei pantofi. Sunetul este deranjant.” – a raspuns ea nervoasa.

“Oh, eu cred ca acesta este locul perfect pentru a ii purta. Vedeti, ea mi-a cerut sa o incalt cu ei. Acum i-am cumparat.” – i-am marturisit incercand sa raman calma.

“Doar pentru ca ea ti-a cerut asta, nu inseamna ca trebuie sa ii faci toate poftele.”

“Nu intelegeti.” – atunci m-am enervat si am plecat mai departe.

Cand fiica mea era doar un bebelus, doctorii ne-au spus ca nu va merge si nu va vorbi niciodata. A fost nevoie de sute de ore de munca grea si multa rabdare pentru a ajunge unde este acum. Si daca ea imi cere pantofi de step pentru a merge in ei pe strada, eu ii dau pantofi de step… numai sa o vad ca merge. autor: Pauline Fraser 

Aceasta micuta m-a invatat ca nu conteaza ce cred altii… ei nu traiesc viata ta. sursa: www.kudika.ro

Anunţ