Anunţ

În faţa mea, o bătrânică îmbrăcată tare ponosit scoate cu mâini tremurânde, cu degete îngheţate, un port­mo­neu învechit, în care se zăresc câteva bancnote de 10 lei – puţine! şi câteva de 1 leu – ceva mai mul­te. Scoate din­tr-un bu­zunăraş ascuns câ­teva monede. Le nu­mără cu grijă, de câ­teva ori, cu ace­leaşi de­gete tremurânde, îm­bătrânite de atâţia ani de mun­că, de jertfe, de chinuri, de sufe­rinţă, de lacrimi, de boli. De prea puţine bucurii. Cere două pâini. Dă să le plă­tească, însă vânzătoarea îi spune că a trecut Moş Ni­colae pe acolo, lăsând în dar pâini pentru toţi bă­trânii.

Bătrânica face ochii mari, însă adaugă repede, îndrep­tându-şi spatele şi rostind răspicat: “Îţi mul­ţumesc, mamă, dar am bani de o pâine!”. Vor­beşte cu dem­nitatea unui Brâncoveanu. Vânzătoarea insistă, spu­nându-i că un tânăr a trecut şi a lăsat bani pentru toţi bătrânii ce vin să cumpere pâine, întru pomenirea bu­nicii lui. “Bodgaproste atunci, mai­că!”. “Să fie primit!”, zâmbeşte vânzătoarea.
Bătrânica îşi şterge pe furiş o lacrimă, îşi face o cruce şi iese în frig, cu inima încălzită de “pâinea cea de toate zilele”, primită în dar spre pomenirea celor ce s-au dus… dar nu au plecat.

Chiar în timp ce îmi cumpăr pâinea, apare un tânăr grăbit, coborât parcă dintr-un film. Înalt, frumos, îmbrăcat im­pecabil, cu un zâmbet ce ar putea topi toată An­tarctica, se apleacă peste tej­ghea, îm­prăştiind în jur un parfum dis­cret şi îi întinde vân­zătoarei o bancnotă: “Pentru mâi­ne. Vă pup, vă iu­besc, Doam­ne aju­tă!”. Vân­­ză­toa­rea îl pri­veşte ple­când în gra­bă, urcându-se în maşina lui cea luxoasă. Nu mă mai vede, nu mai aude, rămâne pierdută, to­pită, cu un zâmbet larg… Apoi se închină în grabă şi spune şoptit, cu ochii în lacrimi: “Să-i dea Dumnezeu să­nătate!”.
Magazinul cel mic de pâine s-a umplut deodată de lumină şi de căldură. În ciuda iernii de afară.

Anunţ