Cu sistemul de sănătate în continuare politizat, suntem carne de tun. Cei de la butoane așteaptă binecuvântări ierarhice și se ascund, obsesiv, după deget. Moartea ni se arată tuturor, pentru că avem părinți, bunici, copii și iubiți pentru care ne temem mai mult decât pentru noi înșine. Pe lângă asta, pe lângă ceea ce ne înspăimântă în ființa noastră intimă, infecția coronavirus lovește un milion de oameni din comunitățile marginalizate și nici măcar nu avem idee despre asta. Situația comunităților vulnerabile e extrem de periculoasă, prin amploarea și complexitatea riscurilor la viața copiilor și a părinților lor. Deja colcăind de factori favorizanți, prin melanjul de boli pe care, oricum, îl au la comun (TBC, malnutriție, șobolani, râie, porci, cai, infecții de tot felul) COVID-19 le dă lovitura de grație, prin lipsa igienei elementare: în România lui 2020, aproape un milion de oameni nu au apă curentă, nici electricitate, nici vreo minimă infrastructură, supraviețuind în noroi. Familiile se încălzesc artizanal, cu lemne, în colibe de folie de plastic, sau placaj. Ca într-un furnicar uman, ca-n „Infernul” lui Dante Alighieri, cei mai mulți dintre copii sunt lipsiți de orice idee de minimă igienă și își duc zilele împreună, unii peste alții, atârnați între viață și moarte, într-un Purgatoriu cât se poate de real. Oamenii din comunități marginalizate duc viața unor comunități de Ev Mediu, acum, în zilele noastre.
Șase milioane de români supraviețuiesc în condiții de privare economică severă, cei mai mulți din Uniunea Europeană. Așadar, o mare parte a populației supraviețuiește în sărăcie. Iar peste un milion dintre copiii noștri trăiesc în sărăcie, total expuși riscului de separare familială.
Problema lor majoră e absența oricăror elemente fundamentale de igienă și a locuinței. Aproape un milion de oameni supraviețuiesc în zone urbane și rurale, izolate social, în care puroiul segregării, al excluziunii sociale și stigmatizării – colcăie și dă pe dinafară. Comasarea familiilor excluse în comunități mari, afectate în ansamblu de probleme similare, le face să fie grupuri compacte, excluse social. Locuitorii acestor „pungi de sărăcie” nu au nici educație, nici vreo calificare în muncă. Își duc viețile în locuințe improvizate, fără acces la apă, gaz sau curent, suprapopulate și lipsite de o minimă idee de igienă. Unii dintre ei nu au acte de identitate și, implicit, nici un fel de acces la servicii medicale, sau de educație.
Starea de sănătate precară îi expune, într-o proporție covârșitoare, la infectarea masivă cu COVID-19. Dacă nu intervenim acum, dacă nu facem măcar câte un Centru de Igienă Minimală în fiecare comunitate marginalizată, molima se va întinde crunt. Putem aborda, într-o primă fază de urgență, zonele marginalizate din orașele la care putem ajunge mai ușor. Sunt comunități ghetoizate, adică exact acelea care au potențial enorm de răspândire a infecției. Copiii resimt cu atât mai dramatic efectele stigmatului social și discriminarea, iar riscul lor de îmbolnăvire crește exponențial. Igiena și obiectele sanitare sunt de domeniul SF. Modulele de igienă pot fi făcute în câte un container amenajat pentru fiecare comunitate, care să cuprindă dușuri, chiuvete și mașini de spălat rufe. Oamenii ar putea să facă un duș, să se ferească de păduchi și râie, să-și spele hainele, să se spele pe mâini. Am avea controlul minimal al infecțiilor care, altfel, vor exploda în focare de gunoi și mizerie. Putem reduce masiv riscul de îmbolnăvire. Altfel, mii de copii și părinți vor muri. Dacă acționăm acum, putem salva vieți. Minimul de acțiune pe care nu l-am făcut din cauza bâlbelor politice și birocratice, putem să-l facem acum. Până nu e prea târziu. Sursa: republica.ro
