10 Reguli de bune maniere pe care fiecare dintre noi ar trebui sa le stie cand vine vorba de servirea mesei

Tu stii cum sa iti asezi tacamurile pentru ca personalul restaurantului sa stie ca ai luat o pauza de la mancat? Modul in care iti pozitionezi tacamurile pe farfurie poate avea sensuri diferite.

Iată 10 reguli de bază în ceea ce priveşte bunele maniere la masă!

 

1. Nu întârzia niciodată la o întâlnire la cină.

2. Postura corpului şi poziţia scaunului sunt două aspecte foarte importante. Aşează scaunul în poziţia corectă: aproape de masa. Păstrează coloana dreaptă în timp ce serveşti cina, picioarele pe lângă scaun, iar coatele în exterior.

3. La primul fel de mâncare aşează serveţelul pe genunchi, lasă-l acolo despăturit pâna ce ai terminat de mâncat şi la final trebuie aşezat în stânga farfuriei, neîmpăturit.

 

4. Aşteaptă până ce fiecare persoană prezentă la masă a fost servită cu mâncare. Abia după aceea poţi să mănânci.


5. Dacă mâncarea servită este fierbinte, las-o să se răcească singură.

 

6. NU folosi tacâmurile pentru a indica ceva cu ele.

 

7. În timp ce serveşti mâncarea ţine tot timpul tacâmurile în mână.

 

8. Dacă nu cunoşti pe absolut toată lumea de la masă nu discuta despre anumite subiecte cum ar fi: politica, religia şi s*x. Aceste subiecte pot fi considerate tabu de către anumite persoane.

 

9. Nu îţi tăia toată mâncarea din farfurie. Aceasta se taie treptat.

 

10. Când ai terminat de mâncat, aşeză tacâmurile unul lângă celălalt, la distanţă de câţiva centimentri şi lasă farfuria în locul în care a fost poziţionată de chelner.

10 reguli de bune maniere