Apare un nou lanţ de supermarketuri în România

Apare un nou lanţ de supermarketuri în România. Angajări masive în mai multe oraşe din ţară

Veşti bune pentru români: un mare retaier pregăteşte deschiderea unei reţele de 200 de magazine în România
Veşti bune pentru români: cel mai mare retailer de proximitate din Polonia a început recrutările pentru echipa managerială din România. Zabka plănuieşte să se extindă pe plan local printr-o rețea de 200 de magazine de proximitate, potrivit Economica.net.
Conform unei oferte de angajare, Froo România, compania prin care retailerul polonez Zabka va introduce pe piața locală un lanț de magazine tip convenience, este în căutare de un Technical Manager. În cadrul acestei poziții, responsabilitățile includ “supervizarea aspectelor tehnice și operaționale ale noilor magazine și locații, asigurând respectarea standardelor interne de funcționare și tehnice”.
Cu o rețea ce depășește 10.000 de magazine, servicii de livrare la domiciliu, soluții digitale și o clientelă zilnică de peste 3 milioane de persoane, Grupul Żabka se numără printre principalii jucători din retailul modern de proximitate din Europa, conform informațiilor publicate de Profit.ro. Compania numără peste 10.000 de angajați.

La începutul lunii aprilie, Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care grupul polonez de retail Zabka urmează să achiziționeze un pachet majoritar de acțiuni în cadrul distribuitorului de bunuri de larg consum DRIM Daniel Distribution FMCG.
„Intrarea Grupului Zabka pe piața din România este rezultatul dezvoltării consecvente a unui concept și a unui ecosistem de convenience cu potențial de extindere pe piețele europene. Expansiunea internațională se aliniază cu strategia de creștere cuprinzătoare adoptată de Grup în 2021. După obținerea aprobărilor pentru tranzacție, prioritatea va fi continuarea unei dezvoltări accelerate a DRIM, determinată de combinarea poziției puternice pe piață a DRIM cu expertiza în retail de proximitate și puterea financiară a Grupului Żabka”, au declarat reprezentanţii companiei.