Chiriile au devenit o povară tot mai apăsătoare pentru locuitorii marilor orașe!
Iar presiunea crește de la an la an, împingând bugetele personale într-o zonă de disconfort care nu mai poate fi ignorată. București și Brașov se detașează în mod alarmant ca fiind cele mai puțin prietenoase cu chiriașii, unde costul unei simple garsoniere ajunge să înghită aproape 40% din salariul mediu net – un procent care depășește clar orice normă de sustenabilitate financiară acceptată internațional.
Potrivit unei analize realizate de Storia, cele două centre urbane s-au transformat într-un experiment scăpat de sub control, unde creșterea accelerată a chiriilor devansează sistematic evoluția salariilor. În doar trei ani, decalajul a explodat: în București, ponderea chiriei într-un salariu mediu a crescut de la 33% în 2022 la aproape 40% în 2025, iar Brașovul urmează același tipar, urcând de la 36% la 40%. Practic, chiriașii plătesc azi pentru trei ani de stagnare mascată în venituri și pentru un val speculativ alimentat de lipsa unui control real al pieței.
Declarațiile oficiale confirmă trendul:
„În marile orașe ale României, prețurile proprietăților imobiliare au înregistrat în ultimii ani creșteri constante, ajungând în unele cazuri să se dubleze față de nivelul din 2019…”, explică Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe în cadrul OLX Group. Cifrele arată fără echivoc cum, în timp ce în unele județe – precum Iași sau Constanța – accesibilitatea a crescut ușor datorită unei dinamici salariale peste media națională, Capitala și Brașovul au devenit tot mai ostile locuirii în chirie. Problema nu mai este una punctuală, ci structurală.
Deși alte județe nu ating pragul critic de 40%, presiunea rămâne ridicată și crește vizibil. Timiș se apropie periculos, cu 36% din salariul mediu alocat unei garsoniere, urmat de Ilfov cu 35%, Iași cu 34% și Cluj cu 33%. Constanța coboară la 31%, iar Sibiu și Bihor se mențin la 30% și 29%, valori încă departe de zona de confort definită de standardele europene. Singura excepție notabilă este Doljul, unde chiria consumă „doar” 27% din salariul mediu, un efect direct al creșterii veniturilor în Craiova, oraș care pare să fi găsit un echilibru momentan între piața muncii și piața imobiliară.
Diferențele devin și mai dramatice atunci când analizăm apartamentele cu două și trei camere, unde ecarturile dintre județe explodează. Dacă în Bihor chiria unei garsoniere pare suportabilă, pentru un apartament cu două camere procentul sare la un șocant 61% din salariul mediu. În orașe ca București și Cluj, proporția urcă la 52%, iar Brașovul și Sibiul se situează la aproximativ 51%. Situația se agravează și mai mult la trei camere: Brașovul depășește Capitala cu 67% din venituri absorbite de chirie, iar Ilfovul devine un caz aproape absurd, cu un incredibil 95%, un nivel care face practic imposibilă închirierea fără o a doua sursă de venit sau fără compromisuri majore – efectul direct al unei piețe dominate de case, nu apartamente.
Există însă și județe unde situația s-a îmbunătățit în ultimii trei ani. Constanța a coborât de la 40% la 31% din 2022 până în 2025, o ajustare semnificativă ce marchează o redresare rară în piața actuală. Și Dolj, Bihor, Iași și Sibiu au înregistrat scăderi datorate creșterii salariilor într-un ritm mai rapid decât chiriile. Doar Dolj și Iași reușesc performanța de a deveni mai accesibile pentru toate tipurile de locuințe – un semnal că evoluțiile pozitive sunt posibile, dar rămân excepții într-un peisaj dominat de tensiune și dezechilibru.
Interesant este că, în comparație strict europeană, București rămâne aparent accesibil, cu o chirie medie pentru o garsonieră de 381 de euro, conform studiului Deloitte Property Index 2025 – mai mică decât în Budapesta, Praga, Roma sau Varșovia și depășită doar de Sofia. Însă această perspectivă devine înșelătoare în momentul în care raportăm chiriile la salariile reale: ponderea de 28% aliniază Capitala cu restul orașelor din regiune, însă o distanțează dramatic de metropole precum Viena sau Berlin, unde proporțiile mai mici sunt susținute de stocuri masive de locuințe sociale și de o reglementare strictă a pieței. Pe scurt, Bucureștiul e accesibil doar în teorie – nu și pentru buzunarul românilor plătiți la nivel local.