Cine primește tichete de masă în 2026: S-a schimbat legea!

Cine primește tichete de masă în 2026

Legea s-a schimbat din nou, într-un climat economic tensionat. Ce rămâne, ce se modifică și cine beneficiază efectiv

Într-o Românie aflată sub presiunea austerității, cu bugete strânse, concedieri în sectorul public, tăieri de sporuri și plafonări salariale succesive, regimul tichetelor de masă a fost, paradoxal, menținut și ajustat. În timp ce numeroase beneficii extrasalariale au fost limitate sau eliminate, bonurile de masă continuă să joace un rol important în veniturile angajaților, fiind unul dintre puținele instrumente de sprijin păstrate de stat și mediul privat.

Modificările legislative intră în vigoare într-un context economic deja fragil, iar impactul lor este urmărit atent atât de salariați, cât și de angajatori.

Valoarea tichetelor de masă crește: plafonul ajunge la 45 de lei

Cea mai importantă schimbare vizează valoarea maximă a unui tichet de masă, care a fost majorată la 45 de lei. Noua limită se aplică începând cu drepturile aferente lunii noiembrie 2025, fiind stabilită prin Legea nr. 201/2025, publicată în Monitorul Oficial pe 28 noiembrie 2025.

Până la această modificare, plafonul maxim era de 40,18 lei, o valoare considerată insuficientă în raport cu creșterea accelerată a prețurilor la alimente și servicii de alimentație publică.

Legea este deja în vigoare, iar angajatorii pot aplica noul plafon fără a mai aștepta alte clarificări normative.

Tichetele de masă în 2026: plafonul rămâne neschimbat

Pentru anul 2026, legislația aduce stabilitate, dar nu și o nouă majorare. Plafonul de 45 de lei rămâne valabil pe tot parcursul semestrului I din 2026, precum și în primele trei luni ale semestrului II — iulie, august și septembrie 2026.

Deși în spațiul public au existat discuții și scenarii privind o eventuală creștere la 50 de lei, începând cu 1 ianuarie 2026, forma finală a legii, adoptată de Camera Deputaților, a respins această variantă. Astfel, angajații nu vor vedea o nouă majorare automată în prima parte a anului viitor.


Atenție: nu este o creștere garantată pentru toți salariații

Un aspect esențial, adesea trecut cu vederea, este că nu a crescut valoarea efectivă a tichetului de masă acordat automat salariaților, ci doar valoarea maximă permisă de lege.
Cu alte cuvinte:
  • angajatorii nu sunt obligați să acorde tichete de 45 de lei;

  • ei pot stabili orice valoare sub acest plafon, în funcție de bugetul companiei;
  • singura obligație legală este să nu depășească limita maximă stabilită.
În practică, diferențele între companii pot fi semnificative, iar valoarea reală a tichetelor rămâne o decizie internă, nu o impunere legală.

Ce spune legea: cadrul legal care reglementează tichetele de masă

Regimul tichetelor de masă este reglementat de:
  • Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare;

  • HG nr. 1.045/2018, care stabilește normele de aplicare;

  • prevederile relevante din Codul Fiscal.
Conform legislației, tichetele de masă pot fi utilizate exclusiv pentru achiziția de produse alimentare sau pentru plata mesei în unități de alimentație publică partenere.
Important: angajații care lucrează în regim de telemuncă sau hibrid beneficiază de aceleași drepturi ca salariații care își desfășoară activitatea la sediul angajatorului.

Cine are dreptul la tichete de masă: normă întreagă, part-time și contracte multiple

Salariații cu contract individual de muncă cu timp parțial pot primi tichete de masă, cu o condiție clară: să aibă funcția de bază stabilită la angajatorul respectiv.

Aceeași regulă se aplică și persoanelor care:
  • au mai multe contracte de muncă;
  • sau ocupă mai multe funcții.

Aceștia nu pot primi tichete de masă din mai multe surse simultan. Legea permite acordarea tichetelor o singură dată, în funcție de funcția de bază.

Codul muncii nu impune un număr fix de ore pentru norma parțială. Astfel, part-time poate însemna orice program sub:
  • 8 ore pe zi;
  • 40 de ore pe săptămână.

Câte tichete se pot acorda lunar: regula zilelor lucrate

Numărul de tichete de masă acordate lunar este strict legat de numărul de zile lucrate efectiv. Legea stabilește două limite clare:

  • nu pot fi acordate mai multe tichete decât zilele lucrate;
  • și nici mai multe decât numărul total de zile lucrătoare din luna respectivă.

O zi lucrătoare este considerată egală, indiferent dacă angajatul lucrează două ore sau opt ore.

În cazul programelor care depășesc 8 ore pe zi, tichetele se calculează proporțional cu orele lucrate, fracțiile fiind considerate zile de prezență, fără a depăși însă numărul maxim de zile lucrătoare din lună.
Programul inegal este permis, atâta timp cât se respectă media de 40 de ore pe săptămână.
Salariații beneficiază lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se acordă tichetele”, prevede explicit HG 1.045/2018.

Când NU se acordă tichete de masă

Există mai multe situații în care tichetele de masă nu se acordă, printre care:
  • concediul de odihnă;
  • zilele libere plătite pentru evenimente familiale;
  • alte zile libere legale sau contractuale;

  • delegarea sau detașarea cu indemnizație;
  • concediul medical;
  • absențele nemotivate;
  • alte situații stabilite prin acord cu sindicatele sau reprezentanții salariaților.

Tichetele de masă nu sunt obligatorii pentru angajatori

Deși sunt larg răspândite, tichetele de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajatori. Dacă însă o companie decide să le acorde, aceasta trebuie să stabilească clar, în contractele colective sau regulamentele interne:

  • numărul beneficiarilor;
  • valoarea nominală a tichetului;
  • categoriile de salariați eligibili;
  • criteriile de selecție.

Bonus special: tichete de masă pentru donatorii de sânge

Separat de regimul aplicabil salariaților, donatorii de sânge beneficiază de un sprijin substanțial. Aceștia primesc bonuri de masă în valoare de 280 de lei, sumă valabilă până la sfârșitul anului.

Valoarea a fost majorată de patru ori, față de nivelul anterior de 67 de lei, începând cu 1 ianuarie 2024.

Poate dona sânge:

  • orice cetățean român cu domiciliul în România;
  • orice cetățean al Uniunii Europene cu reședință în țară;
  • cu acordul medicului.

Pe lângă tichetele de masă, donatorii beneficiază și de:

  • o zi liberă de la serviciu;
  • posibilitatea de a achiziționa titluri de stat cu dobânzi preferențiale.