Cum se va modifica vârsta de pensionare în România

Se schimbă oficial vârsta de pensionare în România. Anunțul șefului Casei de Pensii: Ne oprim aiciPreședintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat că România își propune să egalizeze vârsta de pensionare a femeilor și a bărbaților până în 2030. El a precizat că, la nivel european, există deja eforturi pentru corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață.Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a declarat în cadrul conferinței Sisteme de Pensii în Schimbare: Răspunsuri la Crizele Demografice și Economice că instituția pe care o conduce are misiunea de a administra sistemul public de pensii, dar și sistemul de accidente de muncă și boli profesionale.

Reguli noi pentru pensii. Cum se va modifica vârsta de pensionare în România
El a subliniat că obiectivul principal este acordarea pensiilor și a prestațiilor sociale într-un mod transparent, legal și eficient, în conformitate cu politicile Ministerului Muncii.

Baciu a explicat că sistemul public de pensii se află într-un proces amplu de reformă, în concordanță cu tendințele europene, care impun condiții de eligibilitate mai stricte, inclusiv corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață pentru a asigura sustenabilitatea pe termen mediu și lung.

Potrivit acestuia, noua lege a pensiilor, 360/2023, urmărește să încurajeze munca și contributivitatea, iar datele statistice arată o scădere a numărului beneficiarilor de indemnizație socială, de la un milion la 800.000.

Limita va fi de 65 de ani și pentru bărbați și pentru femei
De asemenea, Daniel Baciu a menționat că România are încă o vârstă de pensionare mai mică decât alte state din UE, fiind de 65 de ani pentru bărbați și 62 de ani și 4 luni pentru femei. Totuși, există o creștere etapizată, astfel încât până în 2030 vârsta de pensionare a femeilor să fie egalizată cu cea a bărbaților.

În ceea ce privește reforma pensiilor, Baciu a precizat că s-a realizat recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a noii legi, precum și dezvoltarea unui modul de calcul pentru noii pensionari. De asemenea, se lucrează la recalculările necesare conform noilor prevederi legislative.