Locul din România unde poți cumpăra o casă cu aproape 1.000 de lei. Puțini români știu de el, deși prețurile de aici sunt foarte mici
Românii care s-au săturat de betoanele și agitația marilor orașe și vor să se retragă la
țară pentru a se bucura de liniște și natură o pot face cu doar 1.000 de lei.
Există un loc în România, despre care foarte puțini oameni au auzit, unde românii își pot cumpăra o casă cu aproape 1.000 de lei.
Locul din România unde poți cumpăra o casă cu aproape 1.000 de lei
Este vorba despre satul Rotunda, din comuna Gura Văii, județul Bacău, unde mai multe case se vând la prețuri care pornesc de la 250 de euro.
Cu toate acestea, interesul pentru achiziționarea lor este aproape inexistent, spun autoritățile locale, și asta din cauza faptului că românii nu au auzit de acest loc.
Un alt motiv pentru care oamenii nu se înghesuie să își cumpere o casă, în satul Rotunda, este legat de stadiul în care se află aceste locuințe.
Casele din Rotunda care se vând la un preț derizoriu au fost construite, în urmă cu 16 ani, pentru a găzdui persoanele afectate de inundațiile care au lovit județul, în perioada respectivă.
Ulterior, ele au fost abandonate de sinistrați care nu au plecat cu mâna goală, ci au luat absolut tot, potrivit autorităților locale.
„În perioada în care aceste case au fost construite, costul lor varia între 5.000 și 7.000 de euro. Cu toate acestea, doar cinci cumpărători au achiziționat casele și s-au stabilit în zonă”, a declarat primarul comunei Gura Văii.
Acum, majoritatea caselor se află într-o stare avansată de degradare, unele dintre ele nu mai au acoperișuri sau ferestre, și necesită investiții majore în renovarea lor.
În încercarea de a repopula comuna care se confruntă cu o migrație masivă a locuitorilor în străinătate, dar și pentru a nu lăsa aceste case să fie distruse în totalitate, primarul din Gura Văii s-a gândit să scadă drastic prețul de vânzare.
Însă, puțini sunt cei care iau în considerare posibilitatea de a cumpăra o locuință și de a se stabili în Rotunda sau de a o transforma într-o casă de vacanță.