Mersul stimulează creativitatea

Dacă duci lipsă de imaginaţie poţi recurge la un truc simplu: mersul pe jos. Pentru a ne putea concentra mai bine şi pentru a reflecta mai profund e suficient să mergem pe jos, spune un studiu publicat de psihologii americani. Pare soluţia perfectă şi totodată e şi sănătoasă pentru cei care duc lipsă de creativitatea. Studiul a fost realizat pe un număr de 176 de voluntari, care au dat teste de creativitate aşezaţi, mergând pe un covor rulant dintr-un supermarket şi umblând afară, pe stradă. Majoritatea participanţilor au constatat că mersul i-a ajutat să fie mai creativi cu 60%, indiferent dacă au făcut-o în interior, pe banda rulantă, sau în exterior. În ce-i priveşte pe cei aşezaţi, ei au rămas “de căruţă”. Deocamdată explicaţiile lipsesc. Ai ştiut că sportul pune creierul în mişcare? Cine se mişcă regulat gândeşte mai repede decât oamenii sedentari. Acesta este rezultatul unui studiu european, făcut vreme de trei ani, pe 282 de participanţi, cu ajutorul tomografiei cu rezonanţă magnetică. Creierele persoanelor active din punct de vedere fizic lucrau mult mai repede decât cele ale sedentarilor, din grupa de control. În plus, amatorii de sport au dovedit valori mult mai bune şi în zona deciziilor, a fixării unor obiective, şi a controlului asupra impulsurilor. Din păcate, memoria nu se activează prin sport. Ea este la fel de bună sau rea şi la sportivi, şi la leneşi.
mersul pe jos