Trei tipi mor si ajung la poarta Raiului. Sf Petru ii intreaba:
– De cate ori v-ati inselat nevestele?
– Eu niciodata in 30 de ani de casnicie, raspunde primul.
– Foarte bine, uite ai aici un Mercedes sa te plimbi in Rai.
– Eu o singura data in 40 de ani de casnicie, spune al doilea.
– Nu e chiar atat de grav, se iarta. Uite un Hyundai sa mergi cu el prin rai.
– Eu de vreo 10 ori in 20 ani de casnicie, raspunde ultimul.
– Aoleu, ce rau ai fost. Insa pentru ca ai fost cinstit, uite un Logan sa mergi cu el prin Rai.
+ Bonus —->>>>
Note de serviciu
Sunteţi rugaţi, în special personalul femininal companiei, ca în momentul în care solicitaţi fotocopii prin intermediul hârtiilor “POST IT” să faceţi bine să vă exprimaţi cu grijă, folosind fraze complete şi fără ambiguităţi. Vom cita unele fraze utilizate în mod frecvent în aceste bilete :
– “Te rog Filip, fă-mi-o cât de repede poţi, pentru că şefu o să mi-o ceară acuma .”
– “George, fi bun ….fă-mi-o ca data trecută, te rog !”
-“Mihai o vreau pe ambele părţi, şi fi atent că pe dos trebuie să intre totul !”
-“Hai Ioane, prima dată mie, că îmi trebuie urgent !”
-“Radu, te rog în mod special, ca atunci când o scoţi, să se vadă cât mai bine.”
-“Domnule Ionescu, uitaţi este groasă şi lungă, aşa că puneţi-o dreaptă să nu rămână nimic afară … da? ”
-“Marcel – nu uita să mi-o scoţi pe toată, te rog !”
-“Lucian – urgent! Poţi să mi-o pui la mijloc fără ca nimeni să-şi dea seama şi să mi-o scoţi repede?”
*Bonus >>>