În faţa mea, o bătrânică îmbrăcată tare ponosit scoate cu mâini tremurânde, cu degete îngheţate, un portmoneu învechit, în care se zăresc câteva bancnote de 10 lei – puţine! şi câteva de 1 leu – ceva mai multe. Scoate dintr-un buzunăraş ascuns câteva monede. Le numără cu grijă, de câteva ori, cu aceleaşi degete tremurânde, îmbătrânite de atâţia ani de muncă, de jertfe, de chinuri, de suferinţă, de lacrimi, de boli. De prea puţine bucurii. Cere două pâini. Dă să le plătească, însă vânzătoarea îi spune că a trecut Moş Nicolae pe acolo, lăsând în dar pâini pentru toţi bătrânii.
Bătrânica face ochii mari, însă adaugă repede, îndreptându-şi spatele şi rostind răspicat: “Îţi mulţumesc, mamă, dar am bani de o pâine!”. Vorbeşte cu demnitatea unui Brâncoveanu. Vânzătoarea insistă, spunându-i că un tânăr a trecut şi a lăsat bani pentru toţi bătrânii ce vin să cumpere pâine, întru pomenirea bunicii lui. “Bodgaproste atunci, maică!”. “Să fie primit!”, zâmbeşte vânzătoarea.
Bătrânica îşi şterge pe furiş o lacrimă, îşi face o cruce şi iese în frig, cu inima încălzită de “pâinea cea de toate zilele”, primită în dar spre pomenirea celor ce s-au dus… dar nu au plecat.
Chiar în timp ce îmi cumpăr pâinea, apare un tânăr grăbit, coborât parcă dintr-un film. Înalt, frumos, îmbrăcat impecabil, cu un zâmbet ce ar putea topi toată Antarctica, se apleacă peste tejghea, împrăştiind în jur un parfum discret şi îi întinde vânzătoarei o bancnotă: “Pentru mâine. Vă pup, vă iubesc, Doamne ajută!”. Vânzătoarea îl priveşte plecând în grabă, urcându-se în maşina lui cea luxoasă. Nu mă mai vede, nu mai aude, rămâne pierdută, topită, cu un zâmbet larg… Apoi se închină în grabă şi spune şoptit, cu ochii în lacrimi: “Să-i dea Dumnezeu sănătate!”.
Magazinul cel mic de pâine s-a umplut deodată de lumină şi de căldură. În ciuda iernii de afară.