Orașul din România unde locuitorii primesc teren gratis din partea primăriei. Ce condiții trebuie îndeplinite
Veste bună pentru cei care sunt în căutare de teren. Într-un oraș din România, primăria oferă teren gratis pentru casă cetățenilor. Iată ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să devină proprietari.
Tot mai multe primării din România au decis, în ultimii ani, să vină în sprijinul cetățenilor și a fost pusă în aplicare legea care oferă sute de metri pătrați de teren unde să-și construiască o casă. Un oraș s-a alăturat acestei inițiative, la începutul anului. Este vorba despre Ploiești. Primăria a început să pună în aplicare legea care oferă gratuit până la 500 de metri pătrați de teren. Doar anumiți cetățeni sunt eligibili pentru a li se oferi terenuri pentru locuințe.
Programul este încă în desfășurare și a fost un mare succes pentru locuitorii Ploieștiului. Până în prezent, 11 persoane au devenit deja proprietari ai suprafețelor promise. Deși au fost primite multe cereri, doar cei care îndeplinesc condițiile vor primi teren.
Deși proiectul se află la început, încă de la sfârșitul anului trecut, cei care au calitatea de veterani de război au depus documentația necesară la sediul primăriei. Din cele 26 de cereri depuse, doar 11 au fost examinate și soluționate. Reprezentanții primăriei s-au asigurat că au fost parcurse toate etapele înainte de a-i declara pe cetățenii din Ploiești proprietari ai terenului.
Primarul din Ploiești sprijină veteranii de război
S-au întocmit procesele verbale de punere în posesie şi s-au transmis documentaţiile
specifice la OCPI Prahova, în vederea scrierii titlurilor de proprietate. Fiecare persoană a primit un lot de teren cu suprafața de 500 de mp situat pe strada Ghighiului nr.25 C
„Consider că, prin toate demersurile pe care le-am derulat în calitate de primar pentru a soluţiona favorabil aceste cereri, am reuşit să corectez o inechitate cu care s-au confruntat veteranii de război şi revoluţionarii din oraşul nostru.
Prin atribuirea acestor loturi pentru casă, conform prevederilor legale în vigoare, doresc să îmi exprim toată preţuirea pentru aceşti ploieşteni deosebiţi, care au apărat independenţa, integritatea şi libertatea naţională şi pe care trebuie să îi onorăm şi să îi cinstim mereu. Proceduri similare am demarat şi pentru cetăţenii din municipiul nostru cărora le-a fost conferit titlul de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.
Iniţiativa noastră este una de normalitate şi reprezintă o activitate derulată sub semnul recunoştinţei şi aprecierii demnităţii acestor ploieşteni. Continuăm proiectele şi demersurile noastre pentru binele ploieştenilor!”, a declarat primarul Andrei Volosevici, potrivit antena3.ro.