Pâine de casă – rețete de pâine pufoasă ca la mama acasă
Pâinea făcută în casă ne amintește de copilărie și de rețetele pe care bunicile noastre le pregăteau pentru mesele în familie. Astăzi, putem încerca o varietate de rețete de pâine de casă, toate cu o textură și un gust autentic. Descoperă care sunt secretele pâinii de casă și cele mai gustoase rețete.
Pentru a pregăti pâine de casă cu miez pufos și coajă crocantă trebuie să știi câteva secrete ce țin de folosirea ingredientelor. Există numeroase tipuri de făină, dar nu toate te pot ajuta să obții rezultatul de pâine pufoasă tradițională. Mai jos îți vom spune care sunt secretele pentru a face cea mai bună pâine de casă. Secretele pâinii de casă Indiferent de modul în care alegi să pregătești pâinea de casă, trebuie să ai în vedere ca ingredientele să fie proaspete și de bună calitate, dar și să respecți întocmai cantitățile necesare pentru ca produsul final să fie cel mult așteptat. Așadar, iată câteva secrete pentru pâinea făcută în casă.
Respectă raportul apă/făină Dacă vrei să faci o pâine de casă pufoasă, atunci nu adăuga o cantitate prea mare de făină și de apă. În caz contrar, va ieși o pâine tare și cu un aluat prea îndesat. De asemenea, nici prea puțină făină cu apă nu va ajuta, deoarece aluatul nu se va lega și va fi unul foarte lipicios. Așadar, alege raportul corect de 2:1, mai exact, pentru fiecare măsură de făină adăugată vei avea nevoie de o jumătate de măsură de apă.
Făina bună stă la baza rețetei de pâine de casă Glutenul ori proteina din făină se leagă, iar odată cu asta, rețeta de pâine de casă va prinde bule de aer. De asemenea, amidonul din făină se încălzește, iar odată cu asta va adăuga mai multă susținere aluatului format. Astfel, pentru a forma un aluat bine dospit și implict o pâine de casă pufoasă cu textură aerată, este important să formezi cât mai multe legături de gluten care să capteze dioxidul de carbon și aburul în timpul coacerii.
Fâina tip 650 este făina perfectă pentru pâine, ce este obținută din grâu dur și are o concentrație de aproximativ 12-14% gluten, iar asta o face ideală pentru coacerea aluaturilor ce au nevoie de timp de dospire, precum cel de pâine sau alte produse de panificație asemănătoare din punct de vedere al texturii. Și făina tip 550 este un tip de făină ce poate fi folosit la pâine, deoarece se obține dintr-un amestec de grâu moale și grâu dur și are un conținut de aproximativ 9-12% gluten.
Testează întotdeauna drojdia pentru pâine Pentru ca pâinea de casă să fie perfectă, drojdia este esențială în compoziția sa și este important să fie proaspătă, respectiv activă. Aceasta se pune înainte într-un vas cu apă călduță și un vârf de sare și se lasă deoparte pentru 10-15 minute, pentru a se activa. Îți vei da seama că este numai bună de folosit atunci când apar bule la suprafață și o spumă densă.
Maiaua pentru pâine Dacă alegi să faci pâine de casă cu maia proaspătă, atunci trebuie să te asiguri că aceasta a avut suficient timp de fermentare. Este important ca maiaua să fie preparată cu cel puțin 12 ore înainte de a pregăti aluatul de pâine. Ține cont de frământarea aluatului pentru pâine Dacă nu îl frămânți suficient ori dacă îl frămânți prea mult, aluatul nu va crește suficient și pâinea nu va fi una pufoasă. Secretul este ca, înainte de a pune aluatul la copt, mai frământă puțin pentru a pune glutenul în mișcare. Unge vasul în care vei coace pâinea cu puțin ulei sau unt Dacă ai frământat prea mult aluatul, pâinea coaptă poate avea o coajă mai groasă, însă dacă ungi vasul în care urmează să pui pâinea cu puțin ulei sau unt, atunci efectul se va diminua și va ieși o pâine tradițională perfectă.
Preîncălzește cuptorul și ai grijă la timpul de coacere Pentru ca pâinea să crească bine, aluatul are nevoie de un șoc termic, tocmai din acest motiv este important ca tava să fie introdusă în cuptorul încins. De asemenea, temperatura cuptorului este foarte importantă, iar aceasta se stabilește în funcție de specificațiile cuptorului. Timpul de coacere poate să difere în funcție de vasul în care este coaptă pâinea, dar și în funcție de greutatea aluatului.
Rețete de pâine – Pâine de casă pufoasă Ingrediente 1 kg făină albă de tip 650; 10 gr drojdie uscată; 500 ml apă; 60 ml ulei; 2 lingurițe sare; O linguriță zahăr. Mod de preparare Pune drojdia uscată într-un pahar cu 50 ml apă călduță, adaugă zahărul și o lingură de făină și lasă la dospit pentru 15 minute. Pune drojdia peste făină și începe frământarea aluatului de la margini spre interior. Adaugă apă treptat și frământă bine. Dacă aluatul încă se mai lipește de mână, atunci mai adaugă puțină făină și se frământă. Lasă aluatul la dospit într-un vas mare, iar când și-a dublat volumul, împarte aluatul în două și mai frământă-l o dată, după care mai lasă-l la dospit pentru cel puțin 30 de minute. Pregătește vasele pentru copt, unge-le cu puțin ulei, după care adaugă aluatul în vase și unge-l cu puțină apă sau un ou bătut, pentru o coajă mai fină și cu aspect auriu. Coace pâinea pentru 10 minute, la 160 de grade C, după care crește temperatura la 180 de grade și mai lasă pâinea pentru 40 de minute. Verifică cu o scobitoare aluatul, iar când acesta nu se mai lipește înseamnă că este bine coaptă. Descoperă și cele mai bune rețete cu pâine. Pâine de casă cu semințe Ingrediente 500 gr făină albă de tip 650; 250 gr făină de secară; 250 gr făină integrală; 250 gr semințe (floarea soarelui, dovleac sau in); 7 gr drojdie; O linguriță de miere; 20 gr sare.
Mod de preparare Amestecă toate tipurile de făină și adaugă apa peste ele. Pune și semințele la mijlocul compoziției și amestecă totul. Acoperă aluatul de făină cu o folie de plastic și lasă la temperatura camerei pentru șase ore. Freacă drojdia cu mierea și așteaptă să fermenteze. În vasul cu făină pune drojdia fermentată și frământă. După ce ai frământat bine, împarte aluatul în trei bucăți egale și împăturește-l în trei. Mai lasă-l la dospit pentru o oră, după care mai frământă puțin și mai lasă la dospit pentru încă 30 de minute. Amestecă aluatul și împarte-l în două și mai lasă-l la dospit pentru încă 30 de minute. Amestecă cele două aluaturi și pune totul într-o tavă de copt pe care ai uns-o înainte cu puțin ulei. Preîncălzește cuptorul și pune tava cu pâine pentru 10 minute la 180 de grade C, după care crește temperatura la 200 de grade până când pâinea este gata. Pâine de casă cu drojdie proaspătă Ingrediente 1 kg făină de tip 550 sau 650; 700 ml apă caldă; 25 gr drojdie proaspătă; 20 gr de sare; Puțină sare. Mod de preparare Într-un bol încăpător adaugă 600 ml de apă călduță și pune drojdia peste. Amestecă până ce aceasta se dizolvă, presară puțină făină deasupra și lasă timp de 10 minute pentru a se activa drojdia. Vei observa că aceasta îți dublează volumul și devine spumoasă. Toarnă făina peste drojdie și frământă aluatul pentru pâine. Când încă mai este lipicios, adaugă restul de apă și sare și dacă mai este nevoie, mai pune o cantitate mică de făină. Pune puțin ulei pe blatul de lucru și începe să frămânți aluatul cu mâinile. Lasă pâinea să se dospească, la temperatura camerei, pentru aproximativ o oră înainte de a o pune la cuptor. După ce s-a dospit, mai frământă puțin aluatul, după care pune-l într-o tavă de cuptor pe care ai tapetat-o cu foaie de copt și pune tava în cuptorul preîncălzit la 250 de grade C. Sub tava de pâine mai pune încă o tavă cu apă fierbinte, aburul care se va forma va împiedica formarea prematură a crustei de pâine. Lasă pâinea la copt la 200 de grade C pentru 20 de minute, după care scoate tava cu apă și redu temperatura la 180 de grade C și mai lasă pâinea pentru încă 30 de minute la cuptor. Pornește ventilația cuptorului, iar când se apropie de final fă testul scobitorii. Dacă aluatul nu se lipește, înseamnă că pâinea este gata. Pâine de casă cu cartofi Ingrediente 600 gr făină; 600 gr cartofi albi; 400 ml apă; 7 gr drojdie uscată sau 25 gr drojdie proaspătă; 3 lingurițe de sare; 2 linguri ulei; O linguriță zahăr brun. Mod de preparare Pentru început, curăță cartofii, taie-i cubulețe și pune-i la fiert. Când sunt gata, zdrobește-i. Freacă drojdia cu zahărul și amestecă până devine ca o smântână. Dacă folosești drojdie uscată, atunci amestec-o împreună cu 2 linguri de apă, zahărul și 2 lingurițe de făină, după care las-o la dospit. Pune cartofii zdrobiți peste făină și amestecă. Adaugă și drojdia dospită și frământă până când aluatul nu mai este lipicios. Pune aluatul pe blatul de lucru și împarte-l în două, după care mai lasă-l la dospit pentru aproximativ 35 de minute. Preîncălzește cuptorul la 230 de grade. Pregătește aluatul de pâine și pune-l într-o tavă de cuptor pe care ai tapetat-o cu foaie de copt. Unge cu puțină apă sau un gălbenuș de ou și pune pâinea la copt pentru 10 minute șa 230 de grade Celsius, după care scade temperatura la 200 de grade și mai lasă pâinea în cuptor pentru încă 30 de minute.
Pâine de casă fără frământare Ingrediente 1 kg făină albă de tip 650; 500 ml de apă; 50 ml ulei 10 gr drojdie uscată; 2 lingurițe de sare; O linguriță de zahăr. Mod de preparare Amestecă făina, drojdia, sarea, zahărul și apa călduță până obții un aluat consistent, fără cocoloașe. Unge aluatul cu puțin ulei și acoperă-l cu o folie alimentară și lasă-l la dospit în frigider pentru o oră. După ce ai scos aluatul din frigider, mai las-l la dospit pentru încă o oră la temperatura camerei. Pregătește un vas pentru a coace pâinea. Pune aluatul în vas, unge cu puțin ulei și adaugă în cuptorul preîncălzit pentru 30 de minute la 200 de grade C, după care mai lasă încă aproximativ 30 de minute la 180 de grade C. Pâine de casă cu bicarbonat, fără drojdie Ingrediente 250 de grame făină integrală; 100 de grame făină albă; 50 de grame făină de ovăz; O linguriță de bicarbonat de sodiu; O linguriță de sare/ sare mare; O linguriță de zahăr; Un ou mare; 300 ml zer de lapte. Mod de preparare Într-un vas mare se amestecă făina integrală, făina de ovăz, bicarbonatul de sodiu, sare și zahărul. Se amestecă toate foarte bine. Separat, într-un vas, se bate oul și se diluează cu zerul și se pune peste făină. Se amestecă și se începe frământarea aluatului. Aluatul se modelează și se pune într-o tavă de copt, astfel încât să se formeze un disc de 6-7 cm grosime. Aluatul de pâine se pune la cuptor la 190 de grade pentru 50-60 de minute sau până când se formează o crustă fermă. Pâine țărănească făcută în casă, fără gluten Ingrediente 500 gr făină albă Mix B fără gluten; 10 gr drojdie uscată fără gluten; 300 ml apă călduță; 2 cartofi; Un ou; O linguriță de sare; 2 linguri de ulei. Mod de preparare Curăță cartofii și pune-i la fiert. Când sunt fiert, pasează-i cu o furculiță și lasă-i deoparte să se răcească. Într-un bol pune făina, adaugă drojdia, sarea și amestecă. Fă o adâncitură în mijloc și adaugă oul împreună cu apa, uleiul și cartofii. Începe să amesteci până când compoziția devine omogenă. Aluatul nu are nevoie de frământare, ci doar să te asiguri că toate ingredientele s-au omogenizat. Mută aluatul într-un alt bol în care ai așezat un șervețel, presară făină, pune aluatul înăuntru, presară iar făină peste și lasă deoparte pentru 40 de minute într-un loc cald. Când aluatul s-a dospit, pune-l într-o tavă, nu îl mai frământa, nu îl întinde. Crestează-l pe alocuri cu un cuțit bine ascuțit, după care pune la cuptorul preîncălzit aproximativ 40 de minute, la 180 de grade. Ulterior, după acest timp, dă temperatura la 220 de grade și mai lasă pentru 10 minute, sau până când pâinea s-a rumenit. Când ai scos pâninea fără gluten din cuptor, lasă-o să se răcească, apoi taie felii. Pâine de casă – rețetă rapidă pentru începători Ingrediente 500 gr făină 550; 200 ml apă caldă; Un pachet drojdie uscată; O lingură de sare; 2 linguri ulei; 4 linguri zahăr. Mod de preparare Pune într-un bol încăpător drojdia, o lingură de zahăr și apa caldă. Lasă-o departe pentru câteva minute, pentru a se dizolva drojdia, până când observi că se formează bule la suprafață. Amestecă zahărul rămas cu 3 căni de făina și sarea. Adaugă uleiul peste, pune restul de făină și amestecă până când se omogenizează toate ingredientele. Adaugă acum, treptat, făina rămasă și amestecă până când obții un aluat moale. Răstoarnă aluatul pe blatul de lucru, pe care ai presărat făina, și frământă pentru 5-10 minute, până când aluatul devine elastic. Vasul în care urmează să coci pâinea, unge-l cu puțin ulei, adaugă aluatul și acoperă cu un prosop curat. Lasă aluatul în vas să crească până când își dublează volumul, apoi scoate-l și mai frământă-l pentru câteva minute. Poți împărți aluatul în două părți egale și vei modela, astfel, două pâini. Acoperă aluatul cu un prosop și mai lasă la dospit pentru 30 de minute, maxim o oră. Preîncălzește cuptorul și pune pâinile la 220 de grade pentru aproximativ 35 de minute, sau până când pâinea se rumenește. Lasă apoi pâinea să se răcească pe un grătar din sârmă, după care poate fi tăiată în felii. Câte calorii are pâinea Pâinea are la bază, ca ingredient principal, făina. Indiferent că vorbim despre făina albă sau neagră, aceasta poate fi preparată și cu alte ingrediente adiacente adăugate pentru a obține un gust diferit. Aportul de tărâțe adăugat în rețetă nu schimbă conținutul caloric al produsului, deoarece fibrele nu au calorii și nu hrănesc organismul. Fibrele au rol mecanic, acela de a accelera tranzitul intestinal datorită unei digestii optime. Singura deosebire dintre pâinea albă și pâinea neagră este densitatea acesteia în urma pregătirii. Făina neagră este mai densă, implicit și pâina pregătită din făină neagră poate avea o greutate mai mare, dar o dimensiune mai mică față de pâinea din făină albă. Pentru 100 de grame de pâine, caloriile sunt de până la 270 grame, indiferent de culoarea pâinii. Valori nutriționale pentru 100 gr pâine Calorii (kcal) – 264; Lipide totale – 3,2 g; Lipide saturate – 0,7 g; Lipide trans – 0 g; Colesterol – 0 mg; Sodiu – 491 mg; Potasiu 1- 15 mg; Carbohidrați – 49 g; Fibre alimentare – 2,7 g; Zahăr – 5 g; Proteine – 9 g; Vitamina C – 0 mg; Calciu – 260 mg; Fier – 3,6 mg; Vitamina D – 0 IU; Vitamina B6 – 0,1 mg; Vitamina B -12 0 µg; Magneziu – 25 mg; Descoperă mai multe rețete de pâine cu bicarbonat Așadar, indiferent ce rețetă de pâine de casă preferi, optează întotdeauna pentru ingrediente proaspete și respectă gramajul recomandat. Astfel, vei obține o pâine de casă pufoasă după rețeta tradițională a bunicii.