Ion era însurat cu c rva satului.
Toți oamenii din sat se lăudau care mai de care că s-au întâlnit cu nevasta lui Ion, că i-au plomba maselele sau i-au s_ art si ghiveciul !
După ceva timp, nevastă-sa cade bolnavă la pat.
Ion o am_ nință:
-Tu!!! Să știi că n-o să te îmbrac când o să m_ ri. Go_ ală te bag în s_ criu, că tare ți-o mai plăcut să umbli go_ ală prin sat.
După cateva zile îi mo_ are nevasta.
Se gândește Ion, “băi da totuși, n-o pot băga go_ ală în s_ criu. Îi arunc un cearșaf pe ea și asta e”.
După înm_ rmântare ajunge Ion acasă și-l apucă mustrările de conștiință. “Totuși o fost nevastă-mea, bună…rea și eu am acoperit-o doar cu un cearșaf?
Dacă ajunge în rai cum ajunge ea în fața Sfântului Petru?? G_ ală???!! Nu! E clar, trebuie să repar greșeala”.
Pune mâna pe o lopată, bagă o rochiță de-a ei în plasă și în plin miez de noapte pornește în c_m_ tir.
Sapă până dă de s_ cr_u. Desface capacul și stupoare…în s_ cr_u era doar acel cearșaf. Speriat, ridică cearșaful și găsește un bilețel:
“Ioane, sunt plecată la Andrei, Groapa patru, rândul trei.”
