Tariful la energie electrică se va dubla cu 1 iulie 2025

Tariful la energie electrică se va dubla: Cinci milioane de români riscă să ajungă la limita supraviețuirii începând cu 1 iulie 2025. România se află în pragul unei

crize economice și sociale majore, avertizează profesorul Dan Voiculescu, odată cu apropiata expirare a schemei de plafonare a prețurilor la energia electrică. Începând cu data de 1 iulie 2025, tarifele la electricitate ar putea crește chiar și de două ori, afectând direct aproape cinci milioane de
consumatori, în special persoane din rândul populației obișnuite. Această situație ridică un semnal de alarmă pentru întreaga economie, deoarece scumpirea energiei electrice nu va rămâne un fenomen izolat, ci va produce efecte în cascadă asupra tuturor sectoarelor economice. Creșterea bruscă a facturilor la energie va genera o serie de scumpiri în lanț, afectând bunurile și serviciile esențiale, precum alimentele de bază, medicamentele, dar și transportul. Astfel, impactul asupra costului vieții va fi resimțit de întreaga societate.

Creșterea prețurilor la energie va intensifica presiunile inflaționiste care vor avea efecte profunde asupra economiei: fluctuații ale cursului valutar, majorarea dobânzilor bancare și creșterea ratelor la credite, toate acestea subminând puterea de cumpărare a populației și agravant dificultățile financiare ale multor familii.

Profesorul Dan Voiculescu a subliniat: „De la 1 iulie 2025, expiră schema de plafonare a prețurilor la energia electrică. Potrivit estimărilor, tarifele vor crește de două ori pentru aproape 5 milioane de români. Aceste majorări nu vor fi resimțite doar pe facturi, ci vor provoca scumpiri generalizate în economie. Inflația va crește semnificativ, afectând cursul valutar, dobânzile și ratele bancare. În acest context, o eventuală creștere a plafonului de venit pentru acordarea ajutoarelor sociale nu va fi suficientă pentru a proteja populația.”

În timp ce autoritățile iau în calcul extinderea plafonului de venit până la care se poate acorda sprijin financiar pentru plata facturilor la energie, această măsură este considerată insuficientă pentru a combate efectele majore ale scumpirilor. Deși un număr mai mare de persoane ar putea primi ajutor parțial, această soluție nu va putea compensa creșterea costurilor generale care vor afecta puternic coșul zilnic al gospodăriilor românești.

Situația este cu atât mai gravă cu cât milioane de cetățeni vulnerabili sunt deja într-o stare economică precară, iar fără intervenții coordonate și eficiente, mulți dintre ei riscă să nu-și mai poată asigura nevoile de bază. Liberalizarea prețurilor la energie, așa cum este programată, nu este sustenabilă nici din punct de vedere economic, nici social pentru România.

Chiar dacă România s-a angajat în fața partenerilor internaționali să implementeze anumite reforme, există îndoieli serioase privind capacitatea statului de a gestiona efectele acestei decizii asupra populației vulnerabile.

„Acel ajutor pentru facturile la energie nu va acoperi scumpirile la alimentele de bază, la medicamente, la transport! Milioane de români din categoriile vulnerabile se află deja la limita supraviețuirii! Economic și social, statul român nu îşi permite liberalizarea prețurilor la energie de la 1 iulie. Înțelegând angajamente tehnice asumate, cred că toți suntem de acord cu un principiu esențial: România trebuie guvernată pentru români, nu împotriva lor!”,  a concluzionat Dan Voiculescu.