Un nou tratament pentru Covid-19 funcţionează în Italia

Aproape 300 de spitale din Italia folosesc tratamentul cu tocilizumab în formele grave de Covid-19. Pacienţii spun că se simt mai bine chiar şi după două zile. Un medic român a mărturisit: “Folosim şi noi tocilizumab, pentru artrita polireumatoidă”.
În lipsa soarelui încălzeşte-te cu optimism. Cea mai bună veste a zilei ajunge la tine tocmai din Italia, unde un nou tratament pentru Covid-19 pare să funcţioneze. Aproape 300 de spitale folosesc un tratament pentru Covid-19 care chiar funcţionează. Şase pacienţi au fost deja detubaţi la Napoli, după ce au fost trataţi cu tocilizumab, un medicament folosit pentru poliartrita reumatoidă. Un tânăr de 38 de ani povesteşte cum s-a simţit după tratament.
Cristian Băicuş – medic la Spitalul Colentina: Este un blocant de interleukină-6. Interleukina 6 face parte din grupa citokinelor, subtanţe care mediază de obicei inflamaţia, relaţia dintre celulele care participă la inflamţie. În infecţia cu Covid se pare că este o inflamaţie foarte mare, mult exacerbată, exponenţială. Nu se ştie dacă este la toţi pacienţii, se pare că este la o parte dintre ei. Sunt mai multe tratamente încercate în acest moment, printre care şi cel cu hidroxiclorochina. Şi, deşi nu sunt dovezi clare ale beneficiilor lor, ele merită folosite. Tocilizumabul este folosit şi în România doar în reţeaua spitalicească şi nu se eliberează în farmacii.         Sursa