Veşti proaste pentru şoferi! Carburanții se vor scumpi din nou

Veşti proaste pentru şoferi! Carburanții se vor scumpi din nou – câți bani vor scoate în plus din buzunar pentru un plin la mașină

După ieftinirile de la pompă, de la 1 iulie preţurile vor creşte considerabil atât la motorină, cât şi la benzină.
Șoferii s-au bucurat în ultimele zile de ieftiniri la pompă, iar cei mai fericiți au fost cei care își alimentează mașina cu motorină, pentru că acum în benzinării acest carburant a ajuns să fie mai ieftină decât benzina.
Însă ieftinirile nu vor mai dura mult timp, pentru că din iulie va crește din nou acciza la carburanți, informează Antena3 CNN.
Acum însă prețurile de la pompă au scăzut semnificativ. Dacă în aprilie prețul litrului de motorină era de 7,46 lei, acum s-a ieftinit cu mai bine de 20 de bani. Așa a ajuns să fie mai ieftină chiar decât benzina, care acum se vinde la un preț mediu de 7,24 de lei.
Din iulie vin din nou scumpirile. Astfel, de la 1 iulie, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi și ea cu 40 de bani.
Acest lucru înseamnă că plinul unui șofer care alimentează cu motorină se va scumpi cu 20 de lei, iar cei care au mașinile pe benzină vor scoate în plus din buzunar aproape 21 de lei.
Citeşte şi:–>> Românii ale căror pensii se recalculează altfel decât toate celelalte, conform unui sistem propriu

Începând cu luna septembrie 2024, un nou mod de calcul va duce la creșterea veniturilor multor pensionari români. Mai exact, aproximativ trei milioane de români vor primi mai mulți bani în plus după recalculare, potrivit autorităților.
Această schimbare presupune recalcularea automată a tuturor pensiilor, fără a fi necesară o cerere din partea pensionarilor, în decurs de șase luni de la intrarea în vigoare a modificărilor, adică până la 1 martie 2025.
Recalcularea se va efectua prin înmulțirea numărului total de puncte obținute cu valoarea punctului de referință, determinând astfel cuantumul fiecărei pensii.
Recent, CNPP a stabilit, prin Ordinul 356/2024, modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii. Aceste decizii vor fi emise în două exemplare, care cuprind în clar numele și prenumele directorului executiv sau, după caz, ale directorului executiv adjunct al Direcției stabiliri și plăți prestații sau ale șefului casei locale, un exemplar fiind comunicat beneficiarului, iar cel de al doilea urmând să fie arhivat la dosarul de pensie.
Sunt exceptate de la acest mod de recalculare pensiile stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se vor recalcula conform unui sistem propriu.
Concret, pentru pensiile stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 se va atribui un număr total de puncte determinat prin împărțirea cuantumului pensiei cuvenite sau aflate în plată la valoarea punctului de referință, scrie avocatnet.ro.
În situația în care recalcularea duce la un cuantum al pensiei mai mic decât cel actual sau cel cuvenit, se va menține cuantumul cel mai avantajos. Drepturile de pensie recalculate vor fi acordate începând cu data intrării în vigoare a legii.
Este important de reținut că noua lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, cu anumite excepții care se aplică deja începând cu 1 ianuarie.
Citeşte şi asta :–>> Veste buna: Un nou Drum Expres în Argeș
Drumul expres Pitești – Mioveni intră în linie dreaptă după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus cererea de finanțare, a anunțat Consiliul Județean Argeș. Un nou pas important a fost făcut, la două luni de la ordinul de începere a lucrărilor, iar astăzi CNAIR a depus cererea de finanțare pentru proiectul mult așteptat de argeșeni.
”Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ne-a anunțat că a fost depusă cererea de finanțare pentru proiectul „Drum Expres A1 – Pitești – Mioveni” în cadrul Programului de Transport 2021 – 2027! Este proiect foarte important pentru județul nostru, care va veni atât în sprijinul celor care tranzitează DN73, pe zona Mioveni, Mărăcineni, Pitești, cât și pentru uzinele Dacia și transportatori.
De aceea, am decis să îl derulăm în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, grație colaborării pe care o am cu ministrul Sorin Grindeanu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în luna februarie a acestui an, iar conform contractului termenul de execuție este de 12 luni.
Angajamentul public asumat al meu, al Guvernului și al premierului Marcel Ciolacu este de a sprijini industria din județul Argeș și acesta este un proiect de infrastructură major în acest sens!”, a anunțat Ion Mînzînă, Președinte CJ Argeș.
Varianta de traseu avizată are o lungime estimată de 10,39 km și va asigura un carosabil corelat cu traficul estimat, dimensionat pentru trafic greu și agabaritic, pentru o viteză de proiectare de 100 – 120 km/h. În afară de drumul propriu zis, investiția presupune și construirea de poduri, pasaje pe drum expres, restabilirea legăturilor rutiere întrerupte de drumul expres, nodurile rutiere și podețe. Sunt stabilite două noduri rutiere. Un nod este prevăzut la desprinderea drumului expres din autostrada de centură a Municipiului Pitești A1, respectiv în zona km 117+300, unde este indicată execuția unui nod direcțional de mare viteză între cele două căi de comunicație, alcătuit din 6 bretele unidirecționale. Pentru asigurarea unei bune legături cu DN 73E – Centura de sud Mioveni este prevăzut un nod rutier în zona km 10+150, amplasat pe raza orașului Mioveni.