Unul din 3 români este obez. Medic: „Vorbim despre o problemă majoră de sănătate publică”
Prevalenţa actuală a obezităţii în România este de 36% a declarat, luni, preşedintele Comisiei de cardiologie din Ministerul Sănătăţii, Dragoş Vinereanu, în cadrul conferinţei „Obezitatea – problemă de sănătate publică: informare, conştientizare, educaţie medicală”, organizată la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Carol Davila. Obezitatea este o problemă de sănătate publică, care necesită intervenţii imediate şi coordonate, a declarat, luni, și preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană.
Potrivit medicului Dragoș Vinereanu, în 10% dintre cazuri este vorba despre obezitate severă, de tip II, iar obezitatea morbidă reprezintă 3% din cazuri. „Vorbim de o problemă majoră de sănătate publică în România”, a atras atenţia Dragoș Vinereanu, citat de Agerpres.
El a menţionat că 51% din populaţia lumii, în următorii 12 ani, va avea obezitate sau va fi supraponderală.
Pe plan naţional, medicul Dragoş Vinereanu a evocat un screening făcut pe 150.000 de subiecţi „aşa-zis sănătoşi”, care au prezentat 75% preponderenţă pentru obezitate sau exces de greutate.
Vinereanu a amintit că, în prezent, apar tratamente pentru obezitate, dar acestea trebuie dublate de schimbarea stilului de viaţă, care este „esenţială”.
Campanie pentru controlarea obezității, lansată luni
În contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezităţii, a fost lansată luni campania „Controlează obezitatea”, desfăşurată sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
„Campania reprezintă o iniţiativă strategică prin care noi, ca reprezentanţi ai comunităţii medicale, ne propunem să realizăm acţiuni extinse de informare, conştientizare şi educaţie medicală. Scopul nostru este de a evidenţia faptul că obezitatea este o problemă de sănătate publică, ce necesită intervenţii imediate şi coordonate. Prin această campanie, ne propunem să realizăm o informare şi conştientizare amplă în rândul publicului larg cu privire la problemele legate de obezitate şi consecinţele acesteia asupra sănătăţii. În acelaşi timp, ne dorim să aducem mai aproape de comunitatea medicală informaţii relevante şi actuale despre obezitate şi importanţa unei abordări multidisciplinare în gestionarea acestei afecţiuni”, a declarat Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București și iniţiatorul proiectului.
Campania „Controlează obezitatea” va avea în acest an opt acţiuni de informare, conştientizare şi educaţie medicală în opt oraşe ale ţării.