DOSARUL FACTURILOR NEPLĂTITE: Cum s-a transformat plafonarea prețurilor în datorii uriașe și în povară pentru români
Un munte de datorii pe umerii statului
O statistică recentă, transmisă de ANRE la cererea ziarului „Adevărul”, dezvăluie dimensiunea unei crize tăcute, dar profunde, care macină piața energetică românească. Statul a acumulat restanțe colosale către furnizori – nici mai mult, nici mai puțin de 9,57 miliarde de lei, o sumă apropiată de pragul psihologic de două miliarde de euro.
Acest deficit financiar nu este doar o cifră contabilă seacă, ci o cărămidă grea care se prăbușește peste întregul ecosistem energetic. Miliardele reprezintă bani pe care companiile i-au avansat pentru a suporta plafonarea prețurilor – bani reali, care astăzi lipsesc din conturile lor deoarece procesul de decontare este blocat în avalanșa de birocrație și verificări interminabile.
Schema care trebuia să protejeze consumatorii de explozia tarifelor în pandemie și în contextul războiului din Ucraina a ajuns să sufoce tocmai companiile menite să asigure continuitatea serviciilor.
Plafonarea – de la scut social la jug financiar
În teorie, plafonarea prețurilor a fost creată ca o plasă de siguranță pentru milioane de gospodării lovite de inflație. În practică însă, mecanismul s-a transformat într-o cheltuială imensă care, în lipsa unor rambursări rapide din partea statului, a împins furnizorii în zona roșie.
Factura reală, mult amânată, începe să ajungă acum în buzunarul românilor, sub alte forme: comisioane, dobânzi ascunse și, în final, tarife mai mari.
EFECTUL DOMINO: Birocrația generează bănci, bănci generează dobânzi, dobânzile ajung la oameni
Furnizori prinși în menghina creditelor
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, explică tranșant ceea ce instituțiile statului evită să recunoască public. Întârzierea plăților nu doar încurcă planurile companiilor, ci le obligă să se transforme în datornici: fără fonduri, ele trebuie să acceseze credite bancare pentru a supraviețui.
Iar în lumea economiei reale, nimic nu e gratuit: banii împrumutați vin cu dobândă. Dobânzi care devin costuri de operare, costuri care se regăsesc inevitabil în facturi.
„Furnizorii plătesc dobânzi la credite, iar aceste sume suplimentare ajung fără excepție în nota de plată finală. Contribuabilul acoperă un decalaj creat nu de piață, ci de stat”, avertizează specialistul.
Prețuri mai mari fără nicio greșeală din partea furnizorilor
Chisăliță mai arată și ironia amară a situației: tarifele cresc nu pentru că energia s-ar scumpi efectiv, ci pentru că autoritățile întârzie rambursările.
Cu alte cuvinte, sistemul își sabotează propriile măsuri. Statul a încercat să calmeze prețurile, dar prin întârzierea plăților generează exact contrariul – un val lent, dar inevitabil, de majorări.
EFECTE PERVERSE: România rămâne fără investițiile care ar trebui să o salveze
Dezvoltarea se blochează, viitorul rămâne în stand-by
Datoriile masive nu afectează doar prezentul, ci frânează dramatic și viitorul energetic al țării. Furnizorii nu mai au resurse pentru proiecte strategice: parcuri solare, turbine eoliene, centrale pe biogaz sau biometan. Toate rămân suspendate, adesea pe termen nedefinit.
Deși distribuitorii continuă să investească în rețele prin tarifele reglementate, companiile din zona furnizării – cele care trebuiau să împingă tranziția spre energie verde – au frâna trasă.
„Fără cash-flow, planurile ambițioase se evaporă. România pierde timp prețios într-o cursă globală în care alții accelerează”, punctează Chisăliță.
Într-o perioadă în care Europa își restructurează sistemele energetice pentru decarbonizare, România riscă să se întoarcă pe margine, ținută în loc de propriile întârzieri administrative.
CALCUL CINIC: Dacă statul menține ritmul actual, furnizorii își vor recupera banii în… 16 ani
Un termen absurd, cu efect de domino
În finalul anului trecut, la un eveniment industriei, Dana Dărăban, directorul executiv al Federației Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi, a pus pe masă o prognoză șocantă. În ritmul în care sunt procesate și validate în prezent cererile, recuperarea integrală a datoriilor ar putea dura până la 16 ani.
Asta înseamnă că o schemă temporară, gândită ca măsură de urgență pentru câteva luni, ar putea apăsa indirect asupra tarifelor până în 2040.
Termenul uriaș nu este doar simbolic. El arată riscul real ca unele firme să nu reziste. Falimente în lanț, fuziuni forțate, ieșirea jucătorilor independenți din piață – toate sunt scenarii posibile, atrage atenția Dărăban.
CONCLUZIE: Nota de plată tot la români ajunge
În timp ce statul amână, industria clachează, iar investițiile dispar, un lucru devine dureros de clar:
românii vor achita, într-un fel sau altul, costurile acestei crize tăcute.