Intr-o zi, cand eram in clasa a 9-a la liceu, am vazut un coleg din clasa mea mergand catre casa. Numele lui era Kyle. Avea in brate toate cartile de care avusesem nevoie in ziua respectiva. M-am intrebat: “De ce ar duce acasa toate cartile intr-o zi de vineri? De ce nu le-a lasat in vestiarul lui, asa cum le lasa toata lumea? Probabil este un tocilar.”
Eu aveam un weekend foarte bine planificat: partide de fotbal cu prietenii mei intreaga zi de sambata… asa ca am ridicat din umeri si am mers la departe. In timp ce treceam pe langa el, am vazut o multime de copii care alergau inspre el. I-au aruncat toate cartile din brate si l-au imbrancit in noroi. Ochelarii i-au cazut si i-am vazut pe iarba, la aproape 10 metri de el. Se uita in sus… atunci am vazut o tristete teribila in ochii lui.
Nu am putut rezista… asa ca m-am dus la el. In timp ce isi cauta ochelarii prin iarba, ii curgea o lacrima pe obraz. I-am dat ochelarii si i-am spus: “Acei baieti sunt nebuni. Nu ar trebui sa ii bagi in seama.” S-a uitat la mine si mi-a zambit:
“Multumesc” – a spus.
Era un zambet larg pe fata lui. A fost unul din acele zambete care arata adevarata recunostinta.
L-am ajutat sa isi adune cartile si l-am intrebat unde locuieste. Satea fix langa mine; m-am mirat de ce nu l-am vazut niciodata prin zona. Mi-a spus ca a mers la o scoala privata pana acum. Nu as fi stat niciodata cu un copil care studiaza la o scoala privata inainte, dar de data asta am mers pana acasa, in timp ce il ajutam sa isi duca cartile.
S-a dovedit a fi un tanar foarte de treaba. L-am intrebat daca vrea sa mearga la fotbal sambata cu mine si prietenii mei si imediat mi-a raspuns cu “Da“.
Am petrecut weekendul impreuna… si cu cat ajungeam sa il cunosc mai bine pe Kyle cu atat imi placea mai mult ca prieten. Si prietenii mei gandeau la fel – era de treaba.
Luni dimineata, l-am vazut din nou pe Kyle… cara aceeasi stiva de carti:
“O sa faci muschi seriosi carand aceasta gramada de carti in fiecare zi.” – i-am spus. El doar mi-a zambit si mi-a dat jumatate din cartile pe care le tinea in brate.
In urmatorii patru ani, eu si Kyle am devenit cei mai buni prieteni. La finalul liceului, am inceput sa ne gandim la facultate. Am mers in orase diferite. Stiam ca vom ramane tot timpul prieteni, ca distanta nu va fi o problema. El voia sa se faca doctor, eu voiam sa imi deschid propria afacere.
Kyle a fost printre primii din clasa noastra. L-am tachinat tot timpul ca este un tocilar; pentru absolvire, profesorii l-au rugat sa pregateasca un discurs. Am fost atat de bucuros.. nu trebuia sa fiu eu cel care va vorbi in fata profesorilor si a parintilor.
In ziua absolvirii l-am vazut pe Kyle. Arata minunat. Avusese mai multe intalniri decat mine si fetele chiar il iubeau. La dracu, uneori chiar il invidiam. Ziua absolvirii a fost una din acele zile in care eram gelos pe el. In ochii lui am citit emotie, asa ca m-am dus la el si am incercat sa il incurajez. Apoi a urcat pe scena si a inceput sa vorbeasca:
“Absolvirea este un moment important din viata noastra. Ar trebui sa le multumim celor care ne-au ajutat sa trecem cu brio de acesti ani grei. Parinti, profesori, frati.. dar mai ales prieteni. Sunt aici pentru a spune tuturor ca un prieten este cel mai bun cadou pe care ti-l poate oferi Dumnezeu. Va voi spune o poveste.”
Ma uitam la el, in timp ce, cu lacrimi in ochi, spunea lumii intregi povestea din ziua in care ne-am intalnit. El planificase sa se sinucida in acel weekend. A spus cum si-a curatat vestiarul astfel incat mama lui sa nu fie nevoita sa o faca mai tarziu si ducea acasa o parte din lucruri. S-a uitat la mine si mi-a zambit:
“Din fericire, am fost salvat. Prietenul meu m-a salvat.” sursa: www.kudika.ro
Am ascultat cum acest tanar popular si iubit de toate colegele noastre ne-a povestit despre cel mai urat si slab moment din viata lui. Am vazut cum mama si tatal lui se uitau la mine si, cu lacrimi in ochi, imi zambeau recunoscatori. Nu subestima NICIODATA puterea actiunilor tale. Cu un gest mic poti salva viata unei persoane.