Ion şi Gheorghe se întorc acasă după călătoria la Bucureşti. Ajung la gară, se urcă în trenul de Cluj şi se aşează pe două locuri.
– Măi, Ioane, cât face trenul până la Cluj?
– Mult, mă. Toată ziua.
– Şi ce facem noi atâta timp?
– Păi, ce să facem, vorbim…
– Şi ce să vorbim noi toată ziua, mă?
– Ştiu eu? Hai să spunem ghicitori.
Zis şi făcut!
– Ia zi , Gheo, ce e mic, negru şi stă la mine în curte?
Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești
– Auzi, Ioane, da’ are blană?
– Are, mă.
Pe la Brașov, Gheorghe întreabă din nou:

– Ioane, are şi patru picioare?
– Are, mă.
Spre Sighişoara, dialogul continuă:
– Şi îl ţii în lanţ, mă?
– Da, îl ţin în l- nţ.
La Blaj:
– Nu-i aşa că e rău? M- s -că, nu?
– M- s -că m -ă, dacă nu te ştie.
Ajunge trenul şi la Teiuş.
– Mă, Ioane, n’o fi câinele?
– Ba câinele’i, mă. Da’ tu mare pro- -t eşti. Ce ţi-a trebuit atâta timp ca să ghiceşti?
În gară la Apahida, răspunde şi Gheorghe, supărat:

– Auzi, mă? Pr-o -t eşti tu. Eu ştiam de la Bucureşti, da’ dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atâta drum?

*Bonus

Bulă, reîntors din SUA: – Salut, măi, dragă Ştrulă!
– Când te-ai întors, Bulă?
– Astăzi… acum vin de la aeroport.
Am stat acolo peste 18 luni. Dar, apropo, când am plecat, te-am rugat să ai grijă de soţia mea, care era gravida în luna a șaptea.

Spune-mi, acum cum este?

-Pai, cum să fie mă Bulă, aşa cum ai lăsat-o, gravidă în luna a șaptea!