Imi amintesc ca intr-o zi, mama a venit la scoala. Am fost atat de jenat. Cum a putut sa imi faca asa ceva?
Aceasta mama nu isi mai vazuse fiul de 10 ani, asa ca a decis sa il viziteze. Mi-au dat lacrimile…
“Mama mea avea un singur ochi. O uram… era o rusine pentru mine. Lucra la un targ de vechituri; colecta produse mici si incerca sa le vanda pentru mai multi bani.
Imi amintesc ca intr-o zi, mama a venit la scoala. Am fost atat de jenat. Cum a putut sa imi faca asa ceva? I-am aruncat o privire plina de ura si am luat-o la fuga catre casa. A doua zi toti copiii radeau de mine.
Imi doream sa dispara din aceasta lume, asa ca i-am zis: “Mama, de ce ai un singur ochi? Esti atat de urata! De ce nu mori?”
Mama nu a raspuns. Cred ca m-am simtit un pic rau dar, in acelasi timp, ma simteam bine pentru ca am spus tot ce imi doream sa spun de foarte mult timp. Poate ca eram asa pentru ca mama nu ma pedepsea pentru toate greselile pe care le faceam.
In acea noapte… m-am trezit din somn si am mers la bucatarie sa iau un pahar cu apa; mama plangea pe un scaun, in liniste, ca si cum ii era teama sa nu ma trezeasca. M-am uitat la ea, apoi m-am intors la somn.
Stiam ca plange din cauza mea. Chiar si asa, o uram in continuare pentru ca are un singur ochi si pentru ca suntem saraci. Mi-am promis ca atunci cand voi creste voi deveni o persoana de succes.
Am invatat foarte mult; am plecat la facultate, apoi mi-am gasit o slujba foarte importanta. M-am casatorit si mi-am cumparat propria casa, in care zburda doi copii minunati.
Intr-o zi, cineva a batut la usa casei mele. Era mama…
Fetita cea mica a raspuns la usa: “Cine esti? Nu te cunosc!”; a inceput sa planga si a luat-o la fuga, speriata. Atunci m-am enervat:
“Cum indraznesti sa vii asa la mine si sa imi sperii fiica? Pleaca de aici… ACUM!”
Iar mama mi-a zis, cu capul plecat: “Imi pare atat de rau. Cred ca am gresit adresa.”
Si a disparut… am fost usurat.
Dupa ceva timp, am primit o invitatie la o reuniune. Mi-am mintit sotia ca trebuie sa plec intr-o calatorie de afaceri. Dupa reuniune, m-am dus la casa parinteasca… vecinii mi-au spus ca mama se stinsese din viata in urma cu doar doua zile. Nu am plans. Am intrat in casa.
Pe masa din bucatarie, fix in fata scaunului in care o gasisem plangand in noaptea in care am jignit-o, se afla o scrisoare:
“Fiule, cred ca viata mea este pe sfarsite. Iti promit ca nu te voi mai vizita niciodata… dar oare tu ma poti vizita din cand in cand? Imi lipsesti atat de mult. Am fost bucuroasa sa aflu ca vii pentru reuniune… insa am decis sa nu mai merg la scoala… pentru tine. Imi pare rau ca am doar un singur ochi si sunt o rusine pentru tine. Vezi tu, cand erai foarte mic, ai avut un accident si ti-ai pierdut un ochi. Ca mama, nu am putut sta asa, stiind ca vor rade de tine colegii… asa ca ti-am dat unul de la mine. Am fost atat de mandra de tine… ai vazut o lume cu totul noua pentru mine, in locul meu, cu acel ochi.
Nu am fost niciodata suparata pentru ce ai facut. M-am gandit ca ma iubesti. Mi-e dor de vremurile in care erai copil si nu voiai sa pleci de langa mine. Imi lipsesti atat de mult. Insemni totul pentru mine.”
Lumea mea s-a spulberat. Uram persoana care a trait doar pentru mine. Am plans pentru mama mea.”