George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde:
„Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!”
E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.
Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat:
„Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”
George îmi răspunse: 

În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.”

„Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor” i-am spus.

„Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influenţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.

Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente.

Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate.

M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.

„Vrei să vezi cicatricile mele?”

„Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?

„În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc.”

„Dar nu ţi-a fost frică?”

„Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”

George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine.

La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

Acum ai două opţiuni: să citesti acest text şi-apoi să-l ignori sau, să îl imparţi cu oamenii dragi ţie şi să invăţaţi impreună să trăiţi fiecare zi din plin, fiecare răsuflare, şi mai presus de toate, fiecare prietenie!

PS: Este important să luăm partea bună din toate! Pentru că orice situaţie are două părţi.

Dupa 37 de ani de casnicie, mi-am prins sotul inselandu-ma cu secretara lui, o tanara de doar 25 de ani.

Noua iubita a lui Mihai a vrut sa locuiasca in casa noastra (casa cumparata de amandoi), care valoreaza peste un milion de dolari. Pentru ca el a avut avocati mai buni, a reusit sa castige procesul. Mi-a dat un termen de trei zile pentru a ma muta. M-am resemnat si am decis sa ma pregatesc pentru un nou capitol in viata mea. Nu puteam sa sufar, un astfel de barbat nu merita nici macar o lacrima de-a mea.

Am petrecut prima zi incercand sa imi impachetez lucrurile in cutii. In a doua zi, am inchiriat un camion pentru a imi muta cutiile.
In a treia zi, am decis sa iau cina pentru ultima data in casa mea. Asa ca am aranjat frumos masa, am aprins cateva lumanari parfumate, am pus muzica pe fundal si m-am delectat cu creveti, caviar si cea mai scumpa sampanie pe care am gasit-o.

Dupa ce am terminat, am mers in fiecare camera si am indesat caviarul si crevetii ramasi in toate tijele perdelelor. Apoi am curatat in bucatarie si am plecat.
Am tinut legatura cu Andreea, menajera noastra, care imi este prietena de mai bine de 10 ani. Ea m-a pus la curent cu tot ce s-a intamplat dupa plecarea mea.

Domnisoara secretara s-a mutat in noua casa. Totul a fost minunat pentru cateva zile. Apoi, treptat, in casa a inceput sa miroase ciudat. Au incercat totul: au curatat, au dat cu mopul, au aerisit, au folosit spray-uri cu parfum puternic. Gurile de aerisire au fost verificate, iar covoarele au fost spalate.
Au fost adusi si specialisti pentru a cauta animale moarte. In cele din urma, au schimbat toate covoarele extrem de scumpe.

Nimic nu a functionat. Toti au renuntat sa mai vina in casa respectiva; Andreea si-a dat si ea demisia. In cele din urma, nici ei nu au mai putut rezista mirosului, asa ca au decis sa se mute; la doar cateva zile de la plecarea Andreei, am aflat ca au pus casa de vanzare.

Dupa o luna, cand au vazut ca nu au niciun cumparator, au scazut pretul casei la jumatate. Nici macar agentii imobiliari nu voiau sa ii ajute, spunandu-le direct ca nimeni nu le va cumpara casa. Vazand ca nimic nu merge, au hotarat sa faca un imprumut urias pentru a isi cumpara o noua locuinta.

L-am sunat pe Mihai sa vad ce mai face; mi-a spus toate problemele sale, mentionand si faptul ca relatia dintre el si noua iubita incepe sa se raceasca si ca simte ca este inselat. L-am ascultat cu politete, ma gandeam ca poate si el este inselat (ar merita asta) insa am preferat sa nu ii dau sfaturi legate de relatii. I-am spus ca imi lipseste foarte mult vechea casa si ca sunt dispusa sa renunt la banii primiti de pe urma divortului pentru a lua casa in schimb.

Spre surprinderea mea (ma asteptam sa stea mai mult pe ganduri), el a fost imediat de acord cu aceasta oferta. Mi-a vandut casa pentru aproape nimic. In doar o ora am semnat actele.

O saptamana mai tarziu, priveam fericita cu Mihai si iubita lui se uita la barbatii de la compania de transport mutau toate lucrurile din casa pentru a le duce catre noua locuinta a lor… zgarciti peste masura, au luat si tijele de perdele :))