Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila… Plin de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in ajunul Craciunului cand vor sa organizeze prima slujba. Muncesc din greu, repara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si … termina totul pe 18 decembrie!

Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita,

care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare idntr-un perete lateral… Intristat ca trebuie sa amene slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat,

o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamne in varsta care tocmai pierduse autobuzul.

O invita sa astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat.

Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)…

Iii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul raszboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar… a fsot ultima data cand l-a vazut… Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica…

Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa… Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti la fata de masa… Barbatul ii povesteste indurerat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta. Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun.

O tanara domnisoara s-a intors acasa intr-o dupa-amiaza. Avusese o zi grea, cu multe probleme si acum era obosita si suparata. Mama ei, femeie in varsta, s-a grabit sa-i iasa in intampinare. S-au asezat impreuna la masa, dar, ca orice mama, a vazut de indata tristetea din sufletul fetei si a cautat sa o linisteasca.

– Mai lasa-ma in pace, mama! Crezi ca toate se pot rezolva asa, cu una, cu doua ? Nici nu stii despre ce-i vorba.
– Dar imi poti povesti – i-a raspuns, cu rabdare, mama. Poate te-as putea ajuta …
– Cu ce sa ma ajuti, cu sfaturi ? M-am saturat de atatea intrebari si sfaturi. Lasa-ma in pace! – a mai strigat tanara fata si a plecat in graba, trantind usa.

Spre seara, cand s-a mai linistit, cand si-a dat seama de greseala ei, de supararea pe care i-o pricinuise, cu siguranta, mamei, s-a intors. Acasa, insa, si-a gasit mama asteptand in fotoliul din fata ferestrei, cu capul in piept, parca ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inima chiar in dupa-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnica a fost toata durerea fetei. Mama murise si ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fusesera: “Lasa-ma in pace!”. Acest lucru o durea cel mai tare pe tanara fata: mama murise fara ca ea sa-i fi spus, de fapt, cat de mult o iubeste, cata nevoie are de prezenta ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mama.
“Dupa Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atat de mult ca pe mama.”