În faţa mea, o bătrânică îmbrăcată tare ponosit scoate cu mâini tremurânde, cu degete îngheţate, un port­mo­neu învechit, în care se zăresc câteva bancnote de 10 lei – puţine! şi câteva de 1 leu – ceva mai mul­te. Scoate din­tr-un bu­zunăraş ascuns câ­teva monede. Le nu­mără cu grijă, de câ­teva ori, cu ace­leaşi de­gete tremurânde, îm­bătrânite de atâţia ani de mun­că, de jertfe, de chinuri, de sufe­rinţă, de lacrimi, de boli. De prea puţine bucurii. Cere două pâini. Dă să le plă­tească, însă vânzătoarea îi spune că a trecut Moş Ni­colae pe acolo, lăsând în dar pâini pentru toţi bă­trânii.

Bătrânica face ochii mari, însă adaugă repede, îndrep­tându-şi spatele şi rostind răspicat: “Îţi mul­ţumesc, mamă, dar am bani de o pâine!”. Vor­beşte cu dem­nitatea unui Brâncoveanu. Vânzătoarea insistă, spu­nându-i că un tânăr a trecut şi a lăsat bani pentru toţi bătrânii ce vin să cumpere pâine, întru pomenirea bu­nicii lui. “Bodgaproste atunci, mai­că!”. “Să fie primit!”, zâmbeşte vânzătoarea.
Bătrânica îşi şterge pe furiş o lacrimă, îşi face o cruce şi iese în frig, cu inima încălzită de “pâinea cea de toate zilele”, primită în dar spre pomenirea celor ce s-au dus… dar nu au plecat.

Chiar în timp ce îmi cumpăr pâinea, apare un tânăr grăbit, coborât parcă dintr-un film. Înalt, frumos, îmbrăcat im­pecabil, cu un zâmbet ce ar putea topi toată An­tarctica, se apleacă peste tej­ghea, îm­prăştiind în jur un parfum dis­cret şi îi întinde vân­zătoarei o bancnotă: “Pentru mâi­ne. Vă pup, vă iu­besc, Doam­ne aju­tă!”. Vân­­ză­toa­rea îl pri­veşte ple­când în gra­bă, urcându-se în maşina lui cea luxoasă. Nu mă mai vede, nu mai aude, rămâne pierdută, to­pită, cu un zâmbet larg… Apoi se închină în grabă şi spune şoptit, cu ochii în lacrimi: “Să-i dea Dumnezeu să­nătate!”.
Magazinul cel mic de pâine s-a umplut deodată de lumină şi de căldură. În ciuda iernii de afară.

Scrisoarea baiatului ingeras: Vei fi intotdeauna mama mea si te voi iubi mereu

Stiu ca iti va fi dor de mine; dar sa nu crezi ca te voi uita vreodata sau ca voi inceta sa te iubesc doar pentru ca nu sunt in preajma ta si nu voi mai putea sa iti spun TE IUBESC.

Femeia a sarit de pe scaunul pe care amortise in sala de asteptare imediat ce chirurgul a iesit din sala de operatie. Cu lacrimi in ochi a intrebat: “Cum se simte baietelul meu? O sa fie bine? Pot sa il vad?”

Vazand durerea din ochii mamei, chirurgul a raspuns: “Imi pare rau. Am facut tot ce am putut, dar baiatul nu a supravietuit.”

In acel moment femeia a inceput sa planga. Printre suspine ea a inceput sa se intrebe: “De ce copiii mici fac cancer? Lui Dumnezeu nu ii pasa? Unde esti, Doamne, cand fiul meu are nevoie de tine?”

“Doamna, doriti sa petreceti putin timp cu fiul dumneavoastra? Una dintre asistente va va ajuta si va va conduce in sala in cateva minute.” – a adaugat linistit medicul.

Mama a vrut sa ia o suvita din parul baiatului pentru a avea ca amintire. A pus-o intr-o punga din plastic si a bagat-o in buzunar, apoi i-a spus asistentei:

“A fost ideea lui sa isi doneze corpul universitatii pentru studiu. El a spus ca poate ajuta alti copilasi care poate au o sansa la viata. La inceput nu am fost de acord, insa apoi m-a convins. Mi-a spus <<Mami, nu voi mai fi de niciun folos dupa moarte. Poate voi reusi sa ajut un alt baietel sa petreaca mai mult timp cu mama lui>>. Micutul meu avea o inima de aur. Gandea mereu ca o persoana matura. Intotdeauna si-a dorit sa ii ajute pe cei din jurul lui.”

Mama a iesit pentru ultima oara din spital, dupa ce in ultimele sase luni acesta devenise casa ei. A luat cu ea toate lucrusoarele fiului sau. Cand a ajuns acasa a mers direct in camera lui si a inceput sa faca ordine. A pus totul asa cum isi dorea fiul sau, apoi s-a intins pe pat si a adormit cu perna lui in brate.

In miezul noptii, femeia s-a trezit speriata. Pe noptiera de langa pat era un bilet:

“Draga mama,

Stiu ca iti va fi dor de mine; dar sa nu crezi ca te voi uita vreodata sau ca voi inceta sa te iubesc doar pentru ca nu sunt in preajma ta si nu voi mai putea sa iti spun TE IUBESC. Te voi iubi mereu, mama, chiar mai mult in fiecare zi. Intr-o zi ne vom revedea. Pana atunci, daca vreti sa adoptati un baietel pentru a nu va simti singuri, sa stii ca eu nu am nimic impotriva. El poate avea lucrurile mele, camera mea si va poate spune mama si tata. Sa nu fii trista cand te vei gandi la mine. Aici este minunat. Bunicul si bunica m-au primit cu bratele deschise, mi-au aratat imprejurimile… dar imi va lua mult timp sa vad totul. Ingerii sunt atat de tari. Imi place la nebunie sa ii privesc zburand.

Si mai stii ce? Iisus nu arata deloc ca in desene si tablourile din casa. Da, cand l-am vazut am stiut ca este el. Iisus m-a dus sa il vad si pe Dumnezeu. Si ghici ce? Am stat pe genunchii lui si am vorbit cu el. Mi-a spus ca imi va da multe cadouri de Craciun. Atunci i-am spus ca vreau doar sa iti pot scrie o scrisoare pentru a imi lua ramas bun de la tine. Stiam ca nu am voie, dar stii ce? Dumnezeu mi-a dat o hartie si un stilou si m-a lasat sa iti scriu.

Cred ca Gabriel este numele ingerului care iti va aduce biletelul meu. Dumnezeu mi-a spus sa iti dau un raspuns la una din trebarile tale: Unde a fost cand eu am avut nevoie de el? El a spus ca era in acelasi loc cu mine, ca si atunci cand fiul lui a fost rastignit pe cruce. Era chiar acolo, langa mine… intotdeauna este in preajma copiilor sai.

Oh, si sa iti mai spun ceva.. nimeni nu va putea sa vada aceasta scrisoare. Doar tu! Pentru toti ceilalti aceasta este doar o bucata alba de hartie. Acum trebuie sa ii dau stiloul inapoi lui Dumnezeu. Are nevoie de el pentru a scrie mai multe nume in Cartea Vietii. Diseara pot sa stau cu Iisus la masa.

Am mai uitat ceva… sa stii ca nu ma mai doare nimic. Cancerul a disparut complet. Sunt fericit pentru ca acum nu mai simt durerea insuportabila… Dumnezeu nu a mai rezistat sa vada cum ma zbat pe patul de moarte. De aceea si-a trimis ingerul sa vina dupa mine. Ingerul a spus ca sunt o livrare speciala… iti vine sa crezi?

Semnat cu dragoste: Dumnezeu, Iisus si eu, fiul tau!” sursa: thepathoftruth www.kudika.ro