Un arădean, fost angajat şi partener de afaceri al italianului cu care fiica lui Gheorghe Dincă a avut o relaţie de concubinaj şi afaceri, susţine că o ştie bine pe femeie, care le-a spus partenerilor săi de afaceri italieni că, dacă vor, le poate face rost de fete.
Nicolae Cilan susţine că partenerii lui din Italia sunt gata să depună mărturie în faţa autorităţilor în acest sens. Daniela, fiica lui Gheorghe Dincă, a fost cercetată pentru furt după ce a delapidat farmacia veterinară din Timişoara în care lucra, apoi a plecat în Italia, unde a avut grijă de o bătrână, l-a cucerit pe fratele acesteia, un prosper om de afaceri italian cu care a venit în România, şi-a rezolvat problema dosarului penal pentru furt, iar după moartea italianului care a cumpărat în România un domeniu de vânătoare şi peste 2.500 de hectare de teren, femeia a preluat afacerea din România a italianului.
Omul de afaceri arădean susţine că fiica lui Gheorghe Dincă a ajuns administrator al domeniului de vânătoare Artemis Montana, postură din care se ocupa să le livreze fete italienilor care veneau la vânătoare pe domeniul din judeţul Arad.
„Sută la sută vor să depună mărturie”
„Mi-au spus asociaţii mei că Daniela le-a propus ca dacă au nevoie de ceva să apeleze tot timpul cu încredere că le găseşte tot ce le trebuie. Chiar am discutat problema cu ei şi mi-au spus că sută la sută vor să depună mărturie. Unul dintre asociaţi mi-a confirmat că în ultimul timp a văzut-o cu fete tinere prin Italia.
Nu ştiu în ce scop. Am auzit şi mi s-a confirmat că la diverşi italieni care veneau la vânătoare (n.r. în judeţul Arad) li se aduceau fete. Vă spun sincer. Italienii când vin în România vin să facă afaceri şi la fete”, a declarat Nicolae Cilan pentru „Adevărul”. Sursa