Acest barbat a ajuns acasa, dupa o zi destul de dificila la munca. Sotia lui era pe canapea, cu o revista in mana.
Sotul meu a venit astazi acasa si m-a vazut stand pe canapea, cu copilul de aproape doi ani pe genunchi si bebelusul de cateva luni in brate. In timp ce incercam sa ii alaptez pe amandoi, cu o mana rasfoiam paginile unei reviste. Alarma pe care o setasem pentru a scoate carnea din cuptor ma anunta ca cina din aceasta seara era gata.
Sotul meu s-a uitat la mine inocent si m-a intrebat: “Deci… ai facut ceva astazi?”
Bine ca nu am avut nimic greu prin jur, pe care sa il apuc in acel moment… pentru ca as fi putut sa il om*r. Am stat cateva secunde si m-am gandit ca o intrebare stupida nu este un motiv de crima in aceasta tara.
Lasati-ma sa va spun cum a fost viata mea pana acum pentru a intelege cu ce ma confrunt. Nu am fost niciodata o femeie foarte nervoasa. Din contra, in urma cu doar patru ani aveam un loc de munca bun, castigam foarte bine si detineam o masina frumoasa dupa care barbatii intoarceau capul pe strada. Ma uitam la emisiuni tv care nu erau gazduite de papusi vorbitoare. Ma duceam la culcare mai tarziu de noua seara. Alegeam intotdeauna sexul inaintea somnului. Radeam de cei care mergeau prin jumatate de tara cu o rulota, cu trei copii tipand in spate, un caine balos… si numeau asta vacanta. Acum am ajuns sa fiu ca ei.
Ce s-a intamplat? Mi-au aparut doua linii pe testul de sarcina. Am inlocuit lenjeria mea de la Victoria’s Secret cu chilotii din bumbac si sutienele cu suport dublu, pentru alaptat.
Pentru mine, intimitate este atunci cand pot sa merg la toaleta fara ca un pusti de doi ani sa imi bata in usa si bebelusul din bratele mele sa invarta rola de hartie. Acum am inteles ca termenul “mama casnica” nu se refera la o mama care nu mai lucreaza… ci mai degraba la o femeie care nici macar nu mai poate iesi din casa.
Asadar… stau aici, cu copiii in brate, intrebandu-ma cum sa ii raspund sotului meu iubit. Am facut ceva azi?
Ei bine, cred ca am facut… desi el nu vede. Am luat micul dejun in pat cu un baiat minunat. Desigur, micul dejun a constat intr-un castron de poridge si cativa biscuiti gasiti in bucatarie. Baiatul minunat are doar doi ani si rade maxim cand vede dinozauri verzi, camioane de jucarie si se bucura cand ii dau cartofi prajiti.
Apoi m-am plimbat prin padure. Desigur, am fost nevoita sa caut broaste si soparle si sa ma opresc la fiecare pas pentru a mirosi papadiile. Am reusit sa bag la spalat un cos de rufe si sa strang hainele de pe rufe. Bineinteles ca gramada de haine curate este in patul meu. Dar am zis ca o stranga inainte de a merge la culcare.
Am citit doua sau trei carti clasice. Bineinteles, Dickens si Shakespeare nu se pot pune cu aceste genii… dada, vorbesc de carti pentru copii. Cand copiii au dormit, am avut timp sa folosesc aspiratorul, sa sterg praful si sa curat bucataria. Am pupat manute, am sters muci, am imbratisat, am certat, am laudat si mi-am testat rabdarea… toate inainte de pranz.
Am facut ceva azi?
Pe dracu…. DA, AM FACUT!
Acum inteleg cand oamenii imi spun ca a fi parinte este cel mai greu job din lumea intreaga. Inainte de schimbat scutece si alaptat, eram capabila sa invat minti tinere cum sa faca fractii si sa scrie propozitii complexe… acum ma vad in imposibilitatea de a convinge un copil de doi ani sa nu mai bata la usa cand folosesc toaleta. Inainte reuseam sa conduc masina in timp ce vorbeam la telefon si cautam un post de radio decent… acum nu pot nici macar sa fac ca cele patru roti ale caruciorului sa mearga in aceeasi directie.
Am absolvit facultatea cu nota maxima, am scris articole in ziare importante si am castigat premii… acum nu stiu nici cum sa scot petele de morcovi din covor.
Nu aveam nicio problema in discutiile despre politica, ci din contra, ma implicam si imi sustineam punctul de vedere… acum vorbesc despre beneficiile scutecelor de unica folosinta. Si… cand m-am oprit din a folosi mai mult de cinci cuvinte intr-o fraza?
Asadar… ca raspuns la intrebarea sotului meu… DA, AM FACUT CEVA ASTAZI.
De fapt, eu sunt cu un pas mai aproape de una dintre cele mai mari realizari ale vietii. Nu, nu am vindecat sida si nici nu am reusit sa fac sa fie pace in lume… dar tin un miracol in bratele mele… doua, de fapt!
Copiii mei sunt marea mea realizare si cresterea lor este cea mai mare provocare pentru mine. Nu stiu daca vor ajunge chirurgi sau lideri de clasa mondiala. Sincer, nu-mi pasa atata timp cat ei cresc pentru a fi oameni buni. Astazi am ajuns sa ma uit la copiii mei si sa imi dau seama ca asta este drumul pe care vreau sa merg in viata.
Viata unui parinte este plina de satisfactii… pentru ca noi folosim toata intelepciunea noastra, tot talent si toate abilitatile noastre pentru a ajuta sa cream o noua persoana. Aceasta persoana, dragi oameni, isi va folosi toate darurile sale pentru a ne crea un viitor mai bun. Asa ca fiecare vers pe care il cant, fiecare poezie pe care o spun, fiecare leagan pe care il imping, fiecare manuta pe care o tin… este CEVA.
Si am facut-o azi!
A fi mama este cu adevarat un miracol!