Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:

– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.

Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.

A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”

Povestioara aceasta este foarte similară cu cea a călătoriei vieţii noastre.

Ne forţăm în fiecare zi atât de mult şi de tare pentru a face bani şi pentru a câştiga putere sau recunoştinţă. Neglijăm, din păcate, sănătatea noastră, timpul pe care ar trebui să-l acordăm familiei noastre, să ne dedicăm hobby-urilor pe care le avem şi, de asemenea, să apreciem şi frumuseţiile meleagurilor din jurul nostru. Viaţa nu este legată doar de a face bani şi de a câştiga putere. Cu siguranţă viaţa nu înseamnă numai muncă! Munca este necesară doar pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile vieţii. Trebuie să existe o balanţă între: muncă şi joacă, familie şi timpul personal. Trebuie să te decizi cum să ţi echilibrezi viaţa ca să îţi fie cât mai bine.

Doi tineri casatoriti erau intr-o croaziera pe mare. La un moment dat nava a avut un accident si a inceput sa se scufunde. In momentul in care au ajuns la barca de salvare, si-au dat seama ca in barca este spatiu doar pentru o singura persoana. In acel moment, barbatul a facut un gest incredibil: si-a impins sotia si a sarit repede in barca.


Femeia, ramasa pe nava care se scufunda, socata de atitudinea sotului sau a inceput sa planga si a spus…
.”

In acel moment profesorul s-a oprit in fata elevilor sai si i-a intrebat: “Ce credeti ca a strigat?

Cei mai multi dintre elevi au raspuns: “Te urasc!

Apoi, profesorul a observat un copil care statea cuminte in banca lui. L-a intrebat care este parerea lui. Elevul a raspuns: “Eu cred ca a strigat <<Ai grija de copilul nostru!>>

Profesorul a ramas fara cuvinte. “Ai mai auzit povestea asta inainte?” – si-a intrebat el elevul.

Baiatul a clatinat din cap: “Nu, dar asta a spus mama tatalui meu inainte de a muri.

Profesorul s-a intors catre clasa: “Raspunsul este corect. Nava s-a scufundat, barbatul s-a dus acasa si a avut grija de fiica lui de unul singur. Multi ani mai tarziu, dupa moartea barbatului, in timp ce cauta anumite lucruri prin casa fata a gasit jurnalul tatalui sau.
Aceasta a inceput sa rasfoiasca jurnalul si a ajuns la povestea mortii mamei sale; in momentul in care parintii sai au mers in croaziera, mama ei fusese diagnosticata cu o boala terminala. In momentul scufundarii vasului, tatal s-a grabit sa se tina cu dintii de singura sansa de supravietuire:


“Mi-am dorit sa ma scufund pe fundul oceanului cu tine… dar, de dragul fiicei noastre, trebuie sa te las sa pleci din aceasta lume inaintea mea, singura… Imi pare rau, dragostea mea.” – erau ultimele randuri din jurnal.”

Povestea s-a terminat, iar clasa era toata tacuta.   sursa: www.kudika.ro

Intre bine si rau exista multe alte complicatii, greu de inteles pentru multi. Intr-o zi, fiecare dintre noi va disparea… ne va fi dor de conversatiile despre tot si nimic. Ne va fi dor de toate visele pe care le-am vazut.

Vor trece zile, luni, ani… intr-o zi, copiii nostri se vor uita la pozele noastre si ne vor intreba: “Cine sunt acesti oameni?” Iar noi, zambind cu lacrimi in suflet, vom spune: “Ei au fost oamenii cu care am avut cele mai bune clipe din viata mea.”

Bine ai venit!
Cu un Like Urmăresti cele mai noi BANCURI pe pagina de Facebook.