Intr-o zi, fiul meu de doar noua ani a venit cu cativa colegi de la scoala acasa. Trei baieti inchisi in camera lui, jucand jocuri video, apoi plimband o minge de la unul la altul, mancand snack-uri si facand dezordine. Dupa ce toata lumea a plecat, am intrat in camera fiului meu si aproape ca am avut un atac de cord.
Camera mirosea a sosete murdare, pernele de pe pat stateau mototolite pe covor, o cana de apa era rasturnata pe birou si pungile goale de mancare aruncate peste tot.
“Hei tu…” – i-am spus fiului meu… “Apuca-te sa strangi mizeria de aici.”
“Oh, dar sunt asa obosiiiit.” – mi-a raspuns el.
“Ai obosit pentru ca te-ai jucat timp de doua ore cu prietenii tai?”
“Da!” – mi-a spus el acel zambet dragalas care, de cele mai multe ori, ma transforma in mama gata sa isi alinte baietelul.
Stiam ca este obosit. Zilele de scoala sunt lungi si el mai avea de facut si temele pentru urmatoarea zi. Si stiu ca aceste intalniri cu prietenii sunt importante pentru el si ii ofera o bucurie imensa…. chiar daca nu fac mare lucru cand se intalnesc, ci doar se joaca pe calculator si mananca prostii… el se simte bine facand asta.
Pana la urma, si dezordinea pe care o face este normala si de asteptat de la baietii tineri.
Dar, de asmenea, mi-am dat seama ca ii gasesc un milion de scuze fiului meu. Are noua ani, deja este maricel, asa ca m-am gandit ca ar fi timpul sa creaca si sa isi asume responsabilitatea in jurul casei, mai ales pentru dezordinea pe care chiar el o face.
Nu e ca si cum nu ar face nimic prin casa. Are o lista de responsabilitati si se ocupa de ele. Ei bine, de cele mai multe ori… uneori trebuie sa ii spun de o mie de ori sa isi puna rufele in dulap, sa stearga masa sau sa isi stranga gunoiul din camera. Uneori ne certam. Exista momente in care cedez si ajung sa strang eu dupa el.
Lucrurile pe care eu i le cer nu sunt deloc dificile, insa ajung sa ma ocup eu de ele pentru ca le fac mai repede si mai eficient. Stiu ca acesta este un obicei prost.
Ma intreb daca as actiona altfel daca as fi mama de fetite, si nu de baietei. Ma intreb daca as trata o fiica diferit si daca as invata-o mai multe lucruri cand vine vorba despre curatenia in casa.
Oricare ar fi cazul… am hotarat sa pun piciorul in prag. Am terminat sa le gasesc scuze copiilor mei. Gata cu lenea, gata cu oboseala, gata cu “Strange mami pentru mine”. Da, poate ca este mai rapid si mai usor sa adun eu mizeria lor… dar am sa incep sa fiu mai atenta cu ce ii invat.
Baieteii mei nu mai sunt chiar baietei, deja au crescut. Trebuie sa ii invat cum sa fie barbati buni, cum sa fie sotii dispusi sa isi ajute partenerele la treburile prin casa. Ma bucur ca sotul meu este asa… si sa fiu a naibului daca nu o sa imi cresc si eu baietii in stilul asta.
Cel mai important, daca situatia nu se schimba ei ma vad in continuare precum slujitoara lor – si asta vor intelege despre maternitate… asa vor vedea femeile. Vreau sa se simta iubiti, dar vreau ca acesti baieti sa ajunga barbati puternici, dispusi sa imparta treburile casnice cu femeile lor.
Imediat ce am vazut acele mutre de protest, am decis sa ii spun direct adevarul. In loc sa il las in pace si sa ma apuc sa strang dupa el, l-am privit in ochi si i-am spus ca aceasta rugaminte a mea nu este doar despre mizeria din camera… ci despre faptul ca vreau sa creasca si sa fie un barbat bun, unul care nu lasa toate treburile in carca partenerei sale.
“Este timul sa te maturizezi.” – i-am spus lovindu-l jucaus in umar. Cumva – poate datorita acelei lovituri in umar sau focului care radia in ochii mei – a ascultat. El a facut curatenie in camera fara sa mai protesteze.
Apoi, nu m-am putut abtine (da, stiu, sunt o mama foarte sensibila), l-am luat in brate si l-am acoperit de saruturi… i-am multumit pentru ca este un baiat atat de bun.
Vreau ca baietii mei sa isi asume responsabilitatea in mod constant. Nu este suficient sa cresc baieti destepti, dulci si frumosi. Nu este suficient sa cresc baieti care inteleg, in teorie, ca trebuie sa ajute. Nu… ceea ce vreau sa fac este sa cresc baieti care fac aceste lucruri fara ca cineva sa le ceara si care inteleg ca au acelasi rol in casa precum femeile.
Da, sunt datoare pentru ei, pentru baietii mei, pentru familia mea, pentru partenerele lor si viitorul lor. sursa: scarymommy.com / www.kudika.ro